Ştiri

Sursa imaginii: poză simbol

Postat de: Rusica Viorica

Ştiri / Regional

01 Oct. 2022 / 20:32

Târg de caritate la Comrat, organizat în sprijinul bătrânilor de la azilul din oraş

Vaze din lut, tablouri pictate, lucrări din biser sunt doar câteva dintre obiectele expuse la târgul de caritate organizat la Comrat, cu prilejul Zilei Internaţionale a Persoanelor în etate. Lucrările au fost realizate manual de cei 300 de elevi ai claselor primare de la liceul „Gavriil Gaidarji” din municipiu, iar ideea aparţine profesorilor. Din banii adunaţi vor fi cumpărate produse pentru bătrânii de la azilul din Comrat, relatează Mesager.

„Am pregătit mai multe lucrări din hârtie, cum ar fi: semne de carte, broscuţe săritoare şi caracatiţe, multe din ele au fost deja procurare. La confecţionarea lor m-a ajutat mama”;
„Am confecţionat îngeraşi mici din săpun, vreau ca să adunăm cât mai multi bani pentru bătrânii solitari de la azil, au nevoie şi ei de mici surprize”.

Cumpărătorii nu s-au lăsat mult aşteptaţi. 

„Am procurat un copac, este făcut din mărgele. 
„Pentru bunica am procurat un pat de ace, pentru mine - un cocoş. E foarte interesant aici”;
„Ne-au interesat lucrările făcute de copiii noştri. Am cumpărat mai multe pentru ca să-i susţinem. Trebuie să avem grijă atât de copii, cât şi de bătrâni”.
„În luna septembrie a acestui an, profesorii din clasele primare au venit cu o propunere de a organiza un târg în ajunul Zilei Mondiale a Persoanelor Vârstnice. Intenţionăm să ducem toţi banii pe care îi colectăm la Azilul nostru de bătrâni. Aici s-au alăturat părinţi, bunici”.

La Azilul de Bătrîni din Comrat sunt 30 de beneficiari. 



 

Comentarii