Ştiri

Sursa imaginii: border.gov.md

Postat de: Eliza Mihalache

Ştiri / Regional

02 Iul. 2022 / 11:34

Trei conaţionali sunt cercetaţi penal pentru organizarea migraţiei ilegale

Trei conaţionali sunt cercetaţi penal pentru organizarea migraţiei ilegale. Doi dintre aceştia au statut de bănuiţi, iar al treilea - de învinuit. Gruparea ar fi asigurat traversarea clandestină a şapte cetăţeni ucraineni, pretinzând de la ei sume băneşti, de la 1500 până la 3000 de dolari, transmite Radio Moldova.

Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră, pe parcursul zilei de ieri oamenii legii au efectuat mai multe percheziţii în localităţile Etulia, Comrat şi Vulcăneşti, la domiciliile moldovenilor. Aceştia fac parte dintr-o grupare specializată transfrontalieră, unde sunt mai multe persoane implicate, inclusiv cetăţeni ucraineni.

Bănuiţii ar fi organizat în perioada februarie-martie intrarea în Republica Moldova, prin traversarea ilegală a frontierei de stat, a bărbaţilor ucraineni, cu vârste cuprisă între 20 şi 30 de ani. 

Bănuiţii riscă detenţie de la 3 la 5 ani. 

Comentarii