Ştiri

Sursa imaginii: imagine simbol

Postat de: Ecaterina Arvintii

Ştiri / Regional

14 Noi. 2021 / 09:57

Un fermier din sudul ţării păstrează recolta după un model inovativ (VIDEO)

Modul de păstrare a roadei este un proces foarte important pentru agricultorii din Republica Moldova, în situaţia în care mulţi dintre ei nu au depozite specializate. De multe ori, fermierii noştri nu câştigă suficient de bine pentru că vând marfa imediat după recoltare din cauză că nu dispun de spaţii corespunzător amenajate pentru depozitare. Ulterior, preţul recoltei creşte, spre bucuria angrosiştilor. O soluţie inovativă a găsit Veaceslav Burlacu, un agricultor din raionul Cahul, care depozitează cerealele şi furajele în silobag, relatează Mesager.



Veaceslav Burlacu, un fermier din satul Crihana Veche, raionul Cahul, cultivă cereale pe o suprafaţă de circa 1.600 de hectare. Agricultorul a găsit o soluţie inovativă pentru transportarea rapidă a recoltei de pe câmp şi pentru păstrarea acesteia în lipsa unor depozite clasice costisitoare şi care dau mari bătăi de cap producătorilor.

„Aici ne aflăm într-un depozit clasic, pe care l-am moştenit de la fosta întreprindere sovietică. Ca dezavantaj pentru stocarea producţiei este că, atunci când aruncăm cu aruncătorul de seminţe sulul cu înălţime mare de până la creastă, se formează un strat de praf, care acoperă tot sulul şi nu permite aerisirea”, spune Veaceslav Burlacu, agricultor.

Recolta depozitată prin această metodă îşi păstrează calităţile, nefiind nevoie de gazare sau folosirea altor substanţe. Cerealele consumă oxigenul şi elimină dioxid de carbon, iar astfel se creează mediul anaerob care asigură conservarea optimă a producţiei stocate.

„Sacii sunt din polietilenă, au trei straturi, grosimea 200 de microni. Ultimul strat de asupra protejează de razele solare, razele ultraviolete. Avantajul este costul mic pe kilogram la păstrarea producţiei. Un exemplu bun. Atunci când stocăm floarea-soarelui, floarea costa 9,70. Din momentul pasării şi până azi, preţul a crescut cu doi lei”, mai spune Veaceslav Burlacu.

Pentru a răspunde cu succes nevoilor fermierului, depozitarea silobag-urilor trebuie făcută cu atenţie.

„Spaţiul trebuie să fie plan, nu în pantă. Trebuie să fie protejat de inundaţii, trebuie să fie cât de cât îngrădit, să nu poată să aibă acces animalele, vitele, chiar şi hoţii. Cel mai bine este ca spaţiul să fie asfaltat, atunci nu ai probleme nici cu rozătoarele”, spune fermierul.

Potrivit antreprenorului, această metodă este optimă pentru o valorificare mai bună a producţiei agricole chiar şi în cadrul gospodăriilor care nu dispun de spaţii pentru depozitarea unor cantităţi mari de cereale.

 

Comentarii