Ştiri

Sursa imaginii: apuseni.info

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Regional

09 Feb. 2020 / 17:39

Zeci de localnici din raionul Ştefan Vodă, nemulţumiţi de preţurile pentru conectarea la gazoduct

Se plâng de preţuri exagerate pentru conectarea la gazoduct, din care cauză lucrările întârzie. Zeci de familii din satul Crocmaz, raionul Ştefan Vodă, spun că sunt obligaţi să achite 21 de mii de lei, deşi iniţial au fost anunţaţi despre costuri de două ori mai mici. Autorităţile locale au explicat oamenilor că plăţile au crescut după ce s-a redus numărul beneficiarilor implicaţi iniţial în proiect, însă oamenii cred în continuare că sunt minţiţi şi s-au adresat după ajutorul unor parlamentari, relatează Moldova 1.

Tamara Hohrim este una din sătenii care au achitat bani pentru conectarea la gazoduct, însă după mai bine de şase luni lucrurile stau pe loc. Ea spune că antreprenorul care a promis efectuarea lucrărilor nu vrea să întreprindă nimic până când nu-i va achita 21 de mii de lei, cheltuieli pe care şi alţi locuitori ai satului nu şi le pot permite. 

Problema a fost discutată şi la şedinţa Primăriei, unde autorităţile locale afirmă că preţul a crescut din cauza că în ultima perioadă s-a redus numărul de locuitori care doreau iniţial conectarea.

Totodată, antreprenorul susţine că nu a schimbat tariful pentru servicii, iar toate bonurile de plată le vor fi prezentate locatarilor.

Locuitorii satului Crocmaz i-au trimis o petiţie vicepreşedintelui Parlamentului, Alexandru Slusari, care susţine că va sesiza instituţiile competente pentru a reglementa cazul.

Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică anunţă că anul trecut a aprobat pentru gazificarea satului Crocmaz un plan de investiţii de 117 mii de lei.

Comentarii