Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Golban Ionela

Ştiri / Social

25 Noi. 2022 / 13:55

Circa 40 de mii de familii vulnerabile vor beneficia de un ajutor de 700 de lei (VIDEO)

Aproximativ 40 de mii de familii vulnerabile vor beneficia timp de şase luni de un ajutor de 700 de lei, suplimentar la cel acordat de Guvern pentru perioada rece a anului. Declaraţia a fost făcută de ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Marcel Spatari, în cadrul evenimentului de lansare a Programului de asistenţă în numerar a populaţiei afectate de criză din Republica Moldova.


„Este suplimentar programelor deja existente ajutorului pentru perioada rece a anului. Vorbim despre gospodăriile vulnerabile, familii cu trei sau mai mulţi copiii, familii în componenţa cărora sunt persoane cu dizabilităţi, femei însărcinate, sau care alăptează, familii monoparentale cu orice număr de copii. Familii vor fi identificate de comisii care vor fi constituite la nivel local şi comunicarea cu aceste comisii se va face prin intermediul platformei informaţionale pe care ministerul a dezvoltat-o în ultimele luni”, a spus Marcel Spatari.

De menţionat că, aproximativ 700 de mii de cetăţeni s-au înregistrat pe platforma guvernamentală compensatii.gov.md, pentru a putea beneficia de compensaţii în perioada rece a anului.

 

Comentarii