Ştiri

Sursa imaginii: dse.md

Ştiri / Social

18 Dec. 2018 / 10:55

O nouă intervenţie SMURD în Republica Moldova

O femeie în vârstă de 38 de ani, cetăţeancă a Republicii Moldova, a suportat un traumatism grav al coloanei vertebrale în Egipt. Femeia a fost adusă în Republica Moldova cu avionul. Ulterior, pacienta a fost preluată de echipajul de medici şi paramedici SMURD şi transportată în siguranţă de pe Aeroportul Internaţional Chişinău la Bălţi.

Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, pe parcursul drumului persoana a fost monitorizată de către un echipaj SMURD fără a suporta complicaţii. Ajunşi la Bălţi, pacienta a fost internată la Spitalul clinic municipal Bălţi pentru ulterioare intervenţii chirurgicale. Starea femeii este de gravitate medie stabilă.

De la începutul anului au fost efectuate 57 de intervenţii terestre SMURD pentru acordarea asistenţei calificate cetăţenilor ţării noastre.   

Comentarii