Ştiri

Sursa imaginii: simbol

Postat de: Eliza Mihalache

Ştiri / Social

24 Sep. 2022 / 18:33

Odihnă activă pentru refugiaţii ucraineni stabiliţi la Comrat (VIDEO)

Mai mulţi refugiaţi din Ucraina, care au găsit adăpost în municipiul Comrat, au avut parte de o odihnă activă. Cetăţenii ucrainenii au muncit în grădină, au depănat amintiri şi au cântat cântece populare. Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Obştească VESTA din satul Ferapontievca.

Ludmila Cojuhari şi nepoata sa de 12 ani sunt din Krivoi Rog. Din primele zile de război au fost adăpostite la Comrat, unde, pe lângă oameni receptivi, au găsit şi o şcoală bună. Spun că sunt încântate de vizita în satul ucrainean, unde au comunicat cu localnicii. 

„Mi-a plăcut foarte mult această odihnă îmbinată cu efortul fizic. Localnicii mi-au povestit despre diferite plante de existenţa cărora nici nu ştiam. Ne simţim bine în Republica Moldova, întrucât fiecare cetăţean este gata să ofere ajutor refugiaţilor.”, a relatat Ludmila Cojuhari. 

„Mi-a plăcut totul. Am venit aici cu bunica. Sunt încântată să aud aici limba mea maternă”, a spus Sofia Alferova, refugiată.

Din grădină în care voluntarii cultivă legume, vizitatorii au avut ocazia să culeagă roada. 

„Am plantat porumb, cartofi, floarea soarelui. Totul pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie”, a afirmat Vladimir Duminica, voluntar.

„ Anul acesta, am plantat mai mulţi cartofi, iar o parte au fost distribuiţi persoanelor refugiate din Ucraina. La acest eveniment am oferit vizitatorilor ceapă, sfeclă şi usturoi”, a remarcat Antonina Volcova. 

 La sfârşitul acţiunii, persoanele refugiate au avut parte de un mic spectacol. 

„Suntem un colectiv care interpretează cântece ucrainene şi ruseşti. Ne bucurăm că prin cântec putem alina durerea refugiaţilor. Iubim foarte mult Ucraina şi ceea ce se întâmplă acum acolo este o mare durere pentru noi toţi”, a precizat directorul Ansamblul Juravuşca.

Potrivit autorităţilor locale, în municipiul Comrat sunt cazate peste 120 de familii de refugiaţi.

Comentarii