Sursa imaginii:
Postat de: Golban Ionela
Ştiri / Social
23 Noi. 2022 / 20:30
Refugiaţii din Ucraina, recunoscători ţării noastre pentru găzduire (VIDEO)
De la începutul războiului din Ucraina, mii şi mii de refugiaţi au venit în Republica Moldova. Unii dintre ei au plecat în alte ţări, alţi continuă să primească ajutor şi tot suportul necesar din partea ţări noastre. În capitală, timp de doar trei luni, la centrul de plasament temporar al refugiaţilor au primit ajutor peste 4 mii de persoane dintre care 2800 de copii, relatează Moldova 1.
La centrul de plasament temporar din Chişinău, în prezent locuiesc o sută de persoane dintre care 30 de copii. Deja de şapte luni, Taisia locuieşte la acest centru împreună cu soţul şi cei trei copii ai lor. Au venit în Republica Moldova în timp ce era în a opta lună de sarcină. Aici a născut-o pe mezina. Femeia spune că familia planifică să se întoarcă în cel mai scurt timp în Ucraina.
„Noi ne-am acomodat ca la noi acasă: copiii fac lecţiile online, soţul lucrează în construcţii, eu fac studiile aici, în Chişinău, profesia de bucătar. Vrem să mergem acasă, ne gândim că voi încheia studiile şi vom pleca acasă”, spune Taisia Şleahtina, refugiată.
Şi Elizaveta Baicean a fugit din calea războiului acum cinci luni împreună cu nora şi nepoţica. Aici se simte în siguranţă şi spune că a primit tot ajutorul pentru a uita de coşmarul prin care au trecut.
„Am venit pe 1 iulie după ce a avut loc o lovitură de rachete şi au fost ucişi 22 de persoane, inclusiv copii. După acest coşmar, noi am fost aduşi aici. Suntem foarte recunoscători acestei ţări pentru adăpost şi ajutor”, afirmă Elizaveta Baicean, refugiată.
În cadrul campaniei „Ajută-mă să te ajut” a fost acordat sprijin pentru 4 mii de persoane, iar acum, zilnic, la centrul municipal de plasament temporar al refugiaţilor vin peste 300 de persoane care beneficiază de pachete alimentare.
„Pentru noi situaţia acesta a fost cumva prioritară ca să identificăm copii şi să intervenim cu suport în cazul când a fost nevoie de ajutorul nostru. MUSCA 01:26, Noi am intervenit şi am oferit suportul de protecţie pentru că în anumite situaţii era pericol de abuz, neglijare, violenţă”, afirmă Angela Cutaşevici, viceprimar Chişinău.
Campania „Ajută-mă să te ajut” este realizată de Primăria capitalei cu suportul financiar al Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională.
Comentarii