НОВОСТИ

источник фото:

НОВОСТИ / Пресс-релиз TRM

19 Окт. 2023 / 17:54

O delegaţie a Radiodifuzorului public estonian a vizitat Republica Moldova

În perioada 17-19 octombrie 2023, preşedintele Consiliului de administraţie al radiodifuzorului public din Estonia (ERR), Erik Roose, a vizitat Compania Teleradio-Moldova. El a fost însoţit de Mart Luik, membru al Consiliului de administraţie şi Jaanus Lillenberg, director tehnic.

Oficialii estonieni au avut discuţii cu conducerea Companiei Teleradio-Moldova pe teme de colaborare instituţională şi schimburi de experienţă. Părţile au analizat cele mai reuşite practici în domenii de interes strategic comun.

Oaspeţii au fost primiţi de directorul general al Teleradio-Moldova, Vlad Ţurcanu, şi adjuncţii săi Corneliu Durnescu, Cornel Ciobanu şi Ion Carpov. De asemenea, la discuţii au participat Andrei Zapşa, şef al departamentului dezvoltare strategică şi Daria Capaţîna, şefă a departamentului comunicare şi relaţii internaţionale.

Pe parcursul vizitei în Republica Moldova, delegaţia estoniană a avut întâlniri la Parlament, Consiliului Audiovizualului, Preşedinţie şi Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Vizita a marcat o etapă importantă în consolidarea parteneriatului dintre instituţiile publice audiovizuale din Estonia şi Republica Moldova.

ERR are o tradiţie extrem de apreciată în mediul profesional în ceea ce priveşte organizarea internă, producerea de programe de înaltă calitate şi promovarea schimburilor culturale. Societatea publică estoniană de radiodifuziune, cunoscută cu numele de ERR, este serviciul public naţional de radiodifuziune din Estonia. ERR operează o serie de canale de televiziune şi radio, care se adresează unui public divers cu o gamă largă de conţinut, inclusiv ştiri, divertisment, programe culturale şi emisiuni educaţionale.

Показать комментарии

Новости последнего часа

Vezi arhiva