Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Rusica Viorica

Ştiri / Cultură

19 Noi. 2022 / 19:31

Antologia despre viaţa interpretei Ioana Căpraru, lansată la Biblioteca Naţională (VIDEO)

„Viaţa-i una, cântecu-i întotdeauna” este titlul sugestiv al Antologiei despre viaţa îndrăgitei cântăreţe de muzică populară, Ioana Căpraru. Volumul, lansat la începutul lunii noiembrie la Cahul, a văzut lumina zilei datorită susţinerii financiare a primăriei oraşului. Acum, cartea a fost prezentată şi la Biblioteca Naţională din capitală, transmite Mesager.

În cartea scrisă de jurnalista Veta Ghimpu-Munteanu, o regăsim pe adevărata Ioana Căpraru, cu melodiile autentice de la vatră, cu respectul colegilor, alături de familia frumoasă de acasă.

„E foarte emoţionant, fiindcă este prima carte cu ocazia acestui an jubiliar, mulţumesc şi primăriei de la Cahul care a contribuit pentru a-mi îndeplini această dorinţă. Prima carte a mea, care mi-a scris-o Veta Ghimpu-Munteanu”, a spus Ioana Căpraru.

„Atunci când mi s-a adresat cu această propunere de a aduna o carte, sigur că am fost de acord. Ioana Căpraru este un model pentru cântăreţii de muzică populară de la noi, atât în portul popular, cât şi în materie de cântec”, susţine Veta Ghimpu-Munteanu.

Primele cântece, Ioana Căpraru le-a auzit în satul natal Cotihana, raionul Cahul, unde s-a născut la 6 septembrie 1952. De-a lungul carierei artistice s-a bucurat de dragostea şi aplauzele spectatorilor, deţine titlul onorific maestru în artă, este artistă a poporului.

 

 

Comentarii