Sursa imaginii:
Postat de: Mazur Rodica
Ştiri / Economic
30 Ian. 2020 / 13:46
Premierul Ion Chicu a discutat cu omologul din Kazahstan despre cooperarea social-economică
Premierul Ion Chicu a avut o discuţie cu prim-ministrul Republicii Kazahstan, Askar Mamin. Întâlnirea a avut loc în oraşul Alma-Ata. Şefii Executivelor au discutat un set larg de subiecte referitoare la cooperarea bilaterală social-economică.
În debutul şedinţei, premierul kazah a declarat: „Vă salut în Kazahstan. Sunt sigur că vizita Dvs. va stimula cooperarea bilaterală. Cred că potenţialul cooperării este mult mai mare decât cel existent şi suntem dispuşi să întreprindem măsurile necesare”.
Ion Chicu a mulţumit pentru invitaţia la Forumul Digital organizat în Alma-Ata şi a confirmat: „Credem că potenţialul cooperării Republicii Moldova cu Uniunea Economică Eurasiatică este unul mare şi încă nevalorificat. Iar participarea la Forumul Digital este o posibilitate de a face schimb de experienţă”.
Schimbul de mărfuri între Moldova şi Kazahstan în perioada ianuarie-noiembrie 2019 a estimat 19 milioane de dolari, în timp ce exportul din Moldova a cunoscut o scădere. Askar Mamin a vorbit despre faptul că businessul kazah caută regiuni şi proiecte investiţionale şi Moldova ar trebui adusă în centrul căutărilor.
Potrivit unui comunicat emis de Guvern, premierii şi-au anunţat intenţia de a stimula activitatea comisiei interguvernamentale, pentru a identifica proiectele reciproc avantajoase. Oficialii au convenit să intensifice comunicarea între guverne cu scopul de a impulsiona relaţiile comerciale bilaterale, precum şi schimburile culturale.
În finalul şedinţei, premierul Ion Chicu l-a invitat pe Askar Mamin în vizită în Republica Moldova.
În Kazahstan locuiesc 20-30 mii de originari din Republica Moldova, cu precădere în regiunea Karaganda. În special, sunt persoane care au fost supuse represiunilor, or descendenţii lor. În oraşul Karaganda e înregistrată Asociaţia „Dacii”, condusă de Nicolae Pliuşkis.
Comentarii