Ştiri

Studiu BNS: Femeile au un nivel de instruire mai înalt decât al bărbaţilor

Sursa imaginii: radiochisinau.md

Postat de: trm.md

Ştiri / Economic

07 Mar. 2020 / 18:20

Studiu BNS: Femeile au un nivel de instruire mai înalt decât al bărbaţilor

Bărbaţii continuă să deţină cele mai multe funcţii de conducere, chiar dacă femeile au un nivel mai înalt de instruire, arată statisticile naţionale. De asemenea, chiar dacă sunt mai bune în comerţ şi activităţi financiare, moldovencele iau un salariu mai mic decât colegii lor bărbaţi, relatează Mesager.

Potrivit Biroului Naţional de Statistică, femeile au un nivel de instruire mai înalt decât al bărbaţilor. Aproximativ 23 la sută au studii superioare, comparativ cu o cotă de 17 procente deţinută de bărbaţi. Cu toate acestea, femeile câştigă în medie cu 14% mai puţin decât bărbaţii.

Salariul mediu al unui bărbat este de 6780 de lei, iar al unei femei de 5800 de lei.

Conform raportului, 6 din 10 femei activează în sectorul serviciilor, 55 de procente sunt implicate în comerţ, 70 la sută în sectorul Horeca, 78 la sută în învăţământ şi aproape 80 de procente în sănătate şi asistenţă socială. În schimb, 54 la sută dintre bărbaţi sunt antrenaţi în agricultură, 56% în industrie şi peste 90 la sută în construcţie.

Datele statistice mai arată că femeile se căsătoresc mai timpuriu decât bărbaţii. Vârsta medie a femeii la prima căsătorie, în anul 2018, a constituit 25,8 ani, iar la bărbaţi - 28,7 ani. Cei mai mulţi bărbaţi, care s-au căsătorit în 2018, aparţin grupului de vârstă 25-29 ani, iar în cazul femeilor predomină căsătoriile la vârsta de 20-24 ani.

Totodată, femeile trăiesc mai mult decât bărbaţii în medie cu aproape opt ani. Speranţa de viaţă la naştere, în anul 2018, a constituit 75 de ani pentru femei şi puţin peste 66 de ani în cazul bărbaţilor.

Comentarii