Ştiri

Sursa imaginii: jurnal.md

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Economic

23 Iun. 2020 / 18:00

UE şi-a consolidat poziţia de partener comercial principal al Republicii Moldova

În şase ani de aplicare a Acordului de Asociere şi Liber Schimb, Uniunea Europeană (UE) şi-a consolidat poziţia de partener comercial principal al Republicii Moldova, relatează Mesager.

UE şi-a consolidat poziţia de partener comercial principal al Republicii Moldova, spre piaţa comunitară fiind direcţionate 70% din mărfurile moldoveneşti. Topul partenerilor comerciali ai Moldovei este reprezentat de România, Germania, Italia, Polonia. Pe primul loc în perioada primelor luni ale anului 2020 este România - cu o pondere de peste 24% la export şi 12% - la import.

UE şi-a consolidat poziţia de partener comercial principal al ţării noastre, spre piaţa UE fiind direcţionate aproximativ 70% din exporturi, iar importurile din statele UE au atins un volum de aproape 50 la sută.

La capitolul exporturi, topul partenerilor comerciali în Moldova este reprezentat de România, cu 24,6%, urmat de Rusia cu 9,4 procente, Germania - 8,8 la sută, pe a patra poziţie este Italia - cu 8,6 % şi Turcia - cu 6,3 la sută.

La importuri, pe prima poziţie se regăseşte Federaţia Rusă, cu 13,3 la sută. În cadrul statelor UE prevalează, de asemenea, România, cu 12,4%. În top este inclusă şi China - cu 10,2 %, urmată de Ucraina - puţin peste 9% şi Germania cu 8,4%.

În legătură cu cele mai exportate produse în Moldova, datele arată că maşinile şi echipamentele pentru transport ocupă 27,4 %,  produse alimentare şi animale vii - 20,9%, articolele manufacturate diverse  - 20,8%, materialele brute necomestibile -  9,7%, iar băuturile şi produsele de tutun tutun  - 8,4% .

Topul celor mai importate mărfuri în ţară îl ocupă, la fel, maşinile şi echipamentele pentru transport - cu  21,6%. Clasamentul este urmat de produse chimice cu 21,4%. Pe a treia poziţie sunt mărfurile manufacturate - 16,4%, combustibili minerali -13,5% şi produse alimentare şi animale vii ocupă puţin peste 13%.

„La o distanţă de şase ani de la intrarea în vigoare a Acordului de Asociere Republica Moldova-UE, implicit a Acordului de Liber Schimb, progresele înregistrate pe parcursul acestor ani permit să evaluăm impactul real pe care îl are asupra cetăţenilor şi comunităţilor din întreaga ţară.  Valoarea schimburilor comerciale între Moldova şi UE în anii 2017-2019 a crescut considerabil, în comparaţie cu o creştere mai lentă între anii 2014-2016”, a declarat Iuliana Drăgălin, secretară de stat la Ministerul Economiei şi Infrastructurii.

Comentarii