Nadia Popescu, moldoveancă aflată departe de casă şi care poartă în inimă profesia de pedagog

Ştiri

Sursa imaginii: Facebook/Nadia Popescu

Postat de: Ecaterina Arvintii

Ştiri / Diaspora

25 Oct. 2020 / 14:12

Nadia Popescu, moldoveancă aflată departe de casă şi care poartă în inimă profesia de pedagog

Timp de 12 ani a ghidat elevii în lumea cunoştinţelor la instituţiile de învăţământ din Republica Moldova. Exercita profesia la care visase dintotdeauna - era profesoară de limba şi literatura română. Totuşi, pentru a le putea asigura celor doi copii ai săi o viaţă demnă şi decentă, a hotărât să îşi lase visele la o parte şi să emigreze în Italia. Astăzi o cunoaştem pe Nadia Popescu, o moldoveancă puternică, care a reuşit să înfrunte cu demnitate şi curaj mai multe greutăţi în viaţă de dragul copiilor. Actualmente îşi concentrează eforturile pentru a se realiza din punct de vedere profesional în ţara gazdă şi spune că are un mare vis. Care este el, a aflat Oxana Gherman Roşca, realizatoarea emisiunii „Scrisori pentru acasă”, de la Radio Moldova.

După mai bine de zece ani în care a activat în calitate de pedagog în Republica Moldova, Nadia Popescu a decis să accepte provocările destinului într-o altă ţară – Italia. Deşi drumul nu a fost uşor, ea susţine că a avut parte de oameni cu suflet mare, care i-au oferit sprijinul necesar pentru reîntregirea familiei. Şi-a dedicat timpul şi efortul pentru a-şi sprijini cele două fiice, care astăzi sunt mândria mamei.

„În 1990 am absolvit Facultatea de filologie a Universităţii de Stat din Chişinău după care am fost repartizată să muncesc chiar în şcoala din satul natal pe care am absolvit-o, din satul Cenac, raionul Cimişlia. Am lucrat acolo zece ani profesaoră de limba şi literatura română. Era lumea pe care doream să o îmbrăţişez încă din clasa întâi. Model mi-a fost prima profesoară. După zece ani de muncă, din motive personale, am fost nevoită să îmi schimb locul de trai în raionul Străşeni, unde am lucrat alţi doi ani la Liceul „Ion Vatamanu”. Această schimbare a fost una radicală, pentru că să treci de la o şcoală medie la un program de liceu este greu. Decizia de a lăsa totul şi a veni în Italia a fost una grea. Eram mamă singură, cu doi copii mici, pe care trebuia să îi cresc. Am ales Italia pentru că aici era sora mea. Prima mână de ajutor a fost, evident, acordată de ea”, îşi aduce aminte Nadia Popescu.

A ajuns în Italia în 2002. După un an şi jumătate de muncă în calitate de îngrijitoare, dorul de copii era mai puternic ca oricând. Spune că în acel moment a avut marele noroc să lucreze pentru o familie care a insistat să îşi aducă acolo şi cele două fiice. Aşa, inima, chinuită de dorul copiilor, s-a tămăduit, dar au început mai multe probleme financiare.

„După ce mi-am adus copiii aici, chiar dacă dorul s-a sfârşit pentru că le aveam pe ambele fete cu mine, au început şi greutăţile materiale. Pe atunci, cea mai mică fiică avea cinci anişori, iar cea mai mare – 12. Toate greutăţile le-am înfruntat cu demnitate. De multe ori am fost la un pas de a ceda psihologic, dar am avut mereu noroc de oameni buni care m-au ajutat. Astăzi fetele sunt deja mari, independente. Eu acum încerc să îmi pun în practică proiectele pe care nu am reuşit să le realizez în tot acest timp”, spune Nadia Popescu.

După ani de zile lucraţi în calitate de îngrijitoare, spune că visează să îşi schimbe domeniul de activitate. Italia, una dintre cele mai afectate ţări de pandemia de COVID-19, se confruntă, la fel ca şi Republica Moldova, cu numeroase probleme. Una dintre cele mai acute este legată de ajustarea sistemului educaţional, care a avut şi el de suferit. Or, în condiţiile actuale, spune Nadia Popescu, părinţii care au copii mici la şcoală, dar sunt nevoiţi să muncească, se află într-o situaţie precară. Graţie unei asociaţii, îşi propune să le vină în ajutor moldovenilor aflaţi în Italia în această perioadă complicată.

„Acum, în condiţii de criză sanitară, şcoala din Italia se confruntă cu multe dificultăţi. Este comună situaţia în care părinţii lucrează, iar regimul de studii al copiilor este destul de redus. Clasele sunt practic înjumătăţite. Mulţi părinţi se găsesc în dificultate. Am început colaborarea în cadrul unei asociaţii. Ne dorim să adunăm copiii concetăţenilor noştri care au nevoie de a fi supravegheaţi după şcoală. Ne dorim să le oferim un spaţiu sigur, să îi ajutăm să îşi facă temele pentru acasă atunci când părinţii sunt încă la serviciu”, mai spune moldoveanca.

Dar, ca şi fiecare dintre noi, şi ea are un mare vis - să îşi construiască o casă în care să îşi adune amintirile şi trăirile, o casă în care să îşi poată amenaja o bibliotecă.

„Intenţia mea de până acum doi ani era de a mă întoarce acasă. Am început chiar să îmi construiesc casă în satul de baştină, dar am oprit temporar construcţia, pentru că situaţia socio-politică de acolo este atât de incertă încât nu ştiu dacă astăzi mai pot să fiu convinsă să investesc bani acolo. Am oprit pentru că mai sper că ceva se va schimba. Visul de a avea o casă proprie este unul care nu s-a realizat nici până azi, dar care sper că se va realiza în cele din urmă. Acele puţine lucruri pe care le am - poze sau albume de ale copiilor, cărţi la care ţin foarte mult, aş vrea într-o zi să le adun într-o bibliotecă a mea personală, dar să fie acasă la mine”, menţionează conaţionala noastră.

Spune că dorul de Republica Moldova nu a dispărut niciodată şi nici nu va dispărea vreodată. „Mă leagă de Moldova multe. Chiar dacă suntem aici oameni de rând, reuşim să mai păstrăm capacitatea noastră intelectuală de a fi pedagogi şi promotori ai culturii, ai spiritualităţii”, a conchis Nadia Popescu.