Sursa imaginii:
Postat de: Rusica Viorica
Ştiri / Social
30 Dec. 2019 / 14:59
Conflict între locatari şi o firmă de construcţii, după ce a fost demolat un teren de joacă. Reacţia autorităţilor municipale
Au rămas fără terenul de joacă pentru copii, după ce un dezvoltator imobiliar a cumpărat un teren în preajmă, pe care intentionează să ridice un bloc cu 16 etaje. Se întâmplă pe strada Florilor, din sectorul Râşcani al capitalei, unde locatarii se arată îngroziţi că în zona continuă construcţiile clădirilor cu multe etaje, în pofida pericolului legat de prezenţa în subteran a minei de piatră. Autorităţile locale dau asigurări că în cel mai surt timp, toboganele şi băncile vor fi puse la loc, iar cei care se fac vinovati vor fi traşi la răspundere, relatează Moldova 1.
Conflictul a început în dimineaţa zilei de 27 decembrie, atunci când locatarii blocului din strada Florilor 30/1 au observat cum persoane necunoscute demontau gardul si băncile de pe terenul de joacă din preajmă. Au sunat la Pretura Râşcani, unde un responsabil le-a promis că demontarea va înceta, până la verificarea legalităţii vânzării terenului.
„La data de 28 spre 29 noaptea au venit şi au tăiat, aici era un tobogan mare, frumos cu o casuţă sus, în total erau trei tobogane mari”, „Uitaţi-vă cum arată terenul nostru. Nepoţeii vara se joacă. Noi suntem aici de la 18 ani, trei generaţii şi într-o clipă au vandalizat tot, ne doare sulfetul”, spun oamenii.
Locatarii susţin că le este frică pentru siguranţa lor, în condiţiile în care blocul lor se află chiar deasupra minei de piatră, care este inundată de apele subterane.
„Sub noi există minele, la aproximativ 100 de metri şi se umplu cu apă, cei de la seismologie au spus că aici situaţia este deplorabilă”, „Pe locul acesta trece linia de canalizare, este trasă de căldură. Dacă iau teritoriul acesta, noi rămânem fară canalizare, căldură şi curent electric”, spun locatarii.
Reprezentanţii Direcţiei locativ comunale a Primăriei capitalei spun că demolarea terenului de joacă este o acţiune ilegală, iar antreprenorul va fi acţionat în judecată.
„Noi am sesizat poliţia pentru a ne fi restituite pagubele materiale în primul rând, dar şi morale. În cazul în care cei care l-au scos nu-l instalează o să fie acţionaţi în judecată, pentru întoarcerea pagubelor, iar cel târziu mâine va fi reistalat terenul”, a declarat Vadile Efros, şef Direcţie Amenajare.
Oamenii au semnat şi o scrisoare în care cer primarului general să investigheze legalitatea vânzării terenului, dar şi emiterea autorizatiei de construcţie.
Comentarii