Ştiri

Sursa imaginii: dw.com

Postat de: trm.md

Ştiri / Social

26 Mar. 2020 / 17:37

Covid-19 în Republica Moldova: 28 de cazuri noi. Bilanţul a ajuns la 177 de persoane infectate

Astăzi, în Republica Moldova au fost confirmate încă 28 de cazuri noi de infectare cu virusul covid-19.În total au fost testate 134 de persoane. Dintre cazurile noi confirmate, trei sunt aduse în ţară din străinătate, alte 25 cazuri de infecţie cu COVID au fost transmise local. Informaţia a fost făcută publică de Viorica Dumbrăveanu, ministra Sănătăţii, protecţiei Sociale şi familiei după şedinţa Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19.

Cele trei cazuri de import sunt de la persoanele recent revenite din România şi Franţa, iar cele 25 cu transmitere locală sunt din Chişinău, Cahul, Ialoveni, Soroca, Ştefan Vodă, Hânceşti, Orhei şi cazuri noi în regiunea din stânga Nistrului.

„Starea de sănătate a unor pacienţi internaţi în Spitalul Clinic Republican „Toma Ciorbă” , 25 dintre aceşti pacienţi nu mai prezintă semne clinice de îmbolnăvire, dar mai rămân internaţi în spital, fiindcă testul repetat realizat rămâne a fi pozitiv. Ceea ce înseamnă că persoanele prezintă risc pentru alte persoane. Cert e că starea lor este una satisfăcătoare şi avem un progres în ceea ce ţine de tratamentul aplicat de către medici”, a declarat ministra Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Viorica Dumbrăveanu în urma şedinţei Centrului Unic de Comandă de gestionare a crizei provocate de virusul COVID-19.

Ministra Sănătăţii a apreciat dedicaţia şi profesionalismul medicilor din Republica Moldova.

Amintim că, primul caz de coronavirus aîn Republica Moldova a fost confirmat pe 7 martie recent, la o femeie de 48 de ani, care venea acasă din Italia. Aceasta a fost luată în stare gravă de la Aeroportul Internaţional Chişinău.

Comentarii