Ştiri

Sursa imaginii: facebook

Postat de: trm.md

Ştiri / Social

09 Apr. 2020 / 16:45

Focul Haric va fi adus şi în acest an în Moldova, iar slujbele de Paşti vor fi fără enoriaşi

Focul haric va fi adus şi în acest an în ţara noastră, deşi anterior autorităţile au declarat că Moldova nu va organizat o delegaţie din cauza restricţiilor impuse de pandemie. Anunţul a fost făcut de preşedintele ţării, Igor Dodon, după întrevederea cu ÎPS Mitropolitul Vladimir, relatează Mesager.

Şeful statului a declarat că lumina sfânta va ajunge în ţara noastră datorită contribuţiei mai multor credincioşi, iar serviciile religioase din perioada sărbătorilor de Paşti vor  fi transmise în direct de televiziunea şi radioul de stat.

„Am constatat că măsurile de distanţare care vin să ne protejeze sănătatea şi viaţa în perioada de pandemie vor fi în vigoare şi în timpul sărbătorilor, de aceea recomandăm enoriaşilor să stea în continuare acasă. Serviciile religioase urmează să fie transmise în direct de televiziunea şi radioul de stat şi fac apel pe această cale către televiziunile şi staţiile de radio private să le difuzeze, astfel încît toţi creştinii să le poată urmări”, a anunţat Igor Dodon.

Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove a anunţat că Paştile Blajinilor, zi când pomenim toţi morţii, ar putea fi sărbătorit în acest an în 6, 7 şi 8 iunie.

„Luând în consideraţie situaţia creată în ţară, noi vom veni cu o recomandare ca ziua când se pomenesc morţii, anul acesta se va amâna pentru data de 6, 7 şi 8 iunie. Este ziua pomenirii morţilor înainte de măreaţa sărbătoare a Sfintei Treimi, Duminica Mare cum o numim în popor şi ca să nu fie şi atunci aglomeraţie, în aceste trei zile vor fi pomeniţi cei răposaţi ”, a declarat Mitropolitul Vladimir.

În acest an, Paştile va fi sărbătorit în 19 aprilie, iar Paştile Blajinilor va fi marcat în 26 aprilie. Ultima dată, Paştile Blajinilor a fost amânat cu o săptămână în 2017, din cauza ninsorilor abundente din luna aprilie.

Comentarii