Ştiri

Sursa imaginii: cotidianul.md

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Social

30 Dec. 2019 / 09:37

Pe drumurile naţionale se circulă în condiţii satisfăcătoare

Circulaţia rutieră pe drumurile naţionale se desfăşoară în condiţii satisfăcătoare, conform unei note informative publicată de Administraţia de Stat a Drumurilor (ASD), relatează Radio Moldova Actualităţi.

Pe parcursul nopţii, în zona de nord s-au înregistrat precipitaţii slabe sub formă de ninsori, iar în centru şi sud fără precipitaţii, pe alocuri formându-se gheţuş.

Astfel, pe drumuri au intervenit 108 unităţi şi 197 de muncitori care au împrăştiat peste 1.000 de tone de material antiderapant.

Toate sectoarele periculoase sunt monitorizate în permanenţă de către administratorii drumurilor şi după necesitate se intervine.

ASD recomandă participanţilor la trafic să se conformeze prevederilor Regulamentului Circulaţiei Rutiere în vigoare, în special celor ce ţin de dotarea automobilelor şi conducerea acestora pe timp de iarnă.

Majoritatea şoferilor spun că pe drumuri se circulă destul de bine, relatează Mesager.

„Au făcut treabă bună. Destul de ok, nu simt ceva griji pe drumul dat, nu alunec”. „Am avut traseu până la Nisporeni, noaptea şi nu e curăţat bine, am văzut accidente, nu era curăţat, dar asta e situaţia, aşa e iarna”. „Se circulă bine şi nu am întâmpinat probleme. Numai că sunt ambuteiaje mari, în rest totul e sub control”. „Au avut grijă, dar omăt numai aici în deal este, în centru nu este zăpadă”, au spus şoferii.

Şi în capitală se circulă fără anumite dificultăţi. În urma precipitaţiilor sub formă de ninsoare şi lapoviţă din aceste zile, responsabilii din cadrul municipiului Chişinău au intervenit pe mai multe străzi din capitală şi în curţile de bloc.

„În noaptea de sâmbătă spre duminică s-a intervenit pe tot teritoriul oraşului, în deosebi în locurile mai înalte. Este vorba de strada Studenţilor, Sadoveanu, Dumeniuc şi Grenoble până la Mioriţa, partea dinspre Gara de Sud mai mult. Au fost implicaţi 221 de muncitori de salubrizare, care au salubrizat staţiile de aşteptare, fiind presărate şapte tone de sare şi trei tone de clorură de calciu. Ceea ce ţine de noaptea de duminică spre luni, au fost implicaţi 370 de lucrători, fiind repartizate în curţi de bloc şi trotuare 64 de tone de sare şi 3,5 tone de lichid. Încă se lucrează la staţii, la platforme de gunoi, până să lichidăm toate locurile unde e posibil să fie gheţuş”, a declarat şeful Direcţiei generale locativ-comunale şi amenajare, Ion Burdiumov, la şedinţa Primăriei.

Potrivit directorului Î.M „Parcul urban de autobuze”, Vitalie Copaci, transportul circulă pe toate rutele conform programului, inclusiv spre suburbii.

 

Comentarii