Ştiri

Sursa imaginii: diez.md

Postat de: Ecaterina Arvintii

Ştiri / Social

06 Oct. 2020 / 17:06

Studenţii de la UTM vor putea face stagii de practică la subdiviziunea ANRE

Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) şi Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) îşi amplifică relaţiile de cooperare în baza unui acord bilateral. Documentul semnat astăzi prevede, între altele, că studenţii Facultăţii energetică şi inginerie electrică vor putea face stagii de practică la subdiviziune ANRE, dar şi vor beneficia de dotări tehnice moderne. Agenţia a oferit circa 400 de mii de lei pentru utilarea unui laborator, relatează Mesager.

„Noi venim cu o donaţie faţă de UTM, la Facultatea energetică şi inginerie electrică. Este vorba de un laborator cu patru componente. Sunt convins că va contribui la formarea studenţilor şi anume la diagnostica aparatajului electric. Aceasta va contribui la rândul său la calitatea serviciilor agenţilor economici şi va avea de câştigat până la urmă consumatorul final”, a declarat directorul ANRE, Veaceslav Untilă.

Studenţii spun că dotările tehnice sunt foarte importante pentru îndeplinirea lucrărilor de laborator.

„Îndeplinind laboratorul mai repede poţi înţelege faptul cum totul lucrează. În teorie poţi doar scrie formule, se înţeleg unele condiţii”. „Toată teoria pe care profesorii ne-o pun în faţă este un lucru foarte important pentru momentul când noi ajungem în faţa materialului didactic, a lucrărilor de laborator când trebuie să facem experimente. Este un salt spre perfecţionarea viitorului specialist”, spun studenţii.

Studenţii vor putea merge să facă stagiile de practică în mai multe regiuni ale ţării în care sunt prezente subdiviziunile ANRE. În acelaşi timp, angajaţii agenţiei vor putea beneficia de cursuri de perfecţionare în Centrul de formare continuă de la Facultatea energetică şi inginerie electrică a UTM.

„Noi în inginerie nu putem să transmitem cunoaşterea fără să avem o bază modernă, fără să avem echipamente, astfel ca studenţii să se familiarizeze din băncile universităţii cu tehnologiile moderne, cu noile metode, metodologii de calcul. Inginerul spre deosebire de alte domenii trebuie să pună mâna pe scule, pe echipamente, trebuie să lucreze cu ele”, a declarat rectorul UTM, Viorel Bostan.

În acelaşi timp, beneficiarii acordului îşi propun să iniţieze o campanie de informare a societăţii privind consumul de energie electrică.

„Să mergem în fiecare liceu şi să aducem la cunoştinţă elevilor, liceenilor ce înseamnă energie electrică, cum trebuie să fie utilizată corect, cum este produsă, cum este consumată, cum o consumăm eficient. Credem că prin aceste măsuri de informare a populaţiei vom reduce posibilele cazuri de electrocutare”, a declarat decanul Facultăţii energie şi inginerie din cadrul UTM, Victor Gropa.  

La Facultatea energetică şi inginerie electrică a UTM învaţă peste 500 de studenţi.

Comentarii