Ştiri

Sursa imaginii: presedinte.md

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Politic

22 Mai 2019 / 11:10

Igor Dodon către deputaţi: Ori vă apucaţi de lucru, ori la anticipate

Preşedintele Republici Moldova, Igor Dodon, a venit astăzi cu un mesaj către deputaţii aleşi în Parlamentul de legislatura a X-a, prin care i-a îndemnat să formeze o majoritate parlamentară şi să aleagă conducerea Parlamentului.

Preşedintele a specificat că e pentru prima dată în istoria modernă a Republicii Moldova, pe parcursul celor 27 de ani de la Independenţă, când la expirarea a trei luni de la alegeri şi a două luni de la şedinţa de constituire a Parlamentului nu a fost ales preşedintele Parlamentului şi nu există un Guvern funcţional.

„Condamn egoismul politic şi ambiţiile exagerate ale unor deputaţi şi grupuri parlamentare. Oamenii aşteaptă ca deputaţii, în sfârşit, să se apuce de lucru. Mă adresez deputaţilor aleşi, sau vă apucaţi de lucru, primiţi salarii de zece ori mai mari decât pensia medie în Republica Moldova, sau vă apucaţi de lucru, creaţi majoritate parlamentară, sau recunoaşteţi că ambiţiile nu vă permit şi atunci duceţi-vă la anticipate. Ajunge jocurile, unii umblă prin Parlamentul gol de parcă nu ar şti nici Regulament, nici nimic. Ori vă apucaţi de lucru, ori la anticipate”.

Igor Dodon a anunţat că a depus o sesizare la Curtea Constituţională a Republicii Moldova, prin care solicită înaltei instanţe să se pronunţe de pe ce dată pot fi calculate cele trei luni, în urma expirării cărora Parlamentul ar putea fi dizolvat - de pe 9 martie de la validarea rezultatelor alegerilor parlamentare, sau de pe 21 martie din ziua desfăşurării şedinţei de constituire a Parlamentului.

„Mai sunt două săptămâni. Dacă în aceste săptămâni nu găsiţi limbă comună, nu creaţi majoritate parlamentară, eu voi fi nevoit să dizolv Parlamentul”, a mai spus Igor Dodon.

Expertul constituţionalist Vitalie Catană consideră că, în mod normal, Curtea Constituţională ar trebui să ia ca reper momentul constituirii Parlamentului, adică pe data de 21 martie, relatează Mesager.

„Mi se pare o adresare cam redundantă a preşedintelui, pentru că oricum pentru dizolvarea Parlamentului dânsul trebuie mai întâi să facă un demers către Curtea Constituţională ca aceasta să stabilească dacă există condiţiile pentru dizolvarea Parlamentului”, a declarat Vitalie Catană, expert constituţionalist, citat de Mesager.

Parlamentul de legislatura X-a fost ales în urma alegerilor din 24 februarie 2019. Pentru prima dată scrutinul s-a desfăşurat în baza unui sistem proporţional mixt, pe liste de partid şi în circumscripţii uninominale. În urma alegerilor, niciuna din cele cinci formaţiuni politice care au acces în Parlament nu deţine o majoritate parlamentară, iar tentativele deputaţilor de a negocia nu s-au soldat cu rezultate.

Şedinţa de constituire a Parlamentului nou ales s-a desfăşurat pe 21 martie. Aceasta însă a fost întreruptă după ce deputaţii nu au reuşit să formeze majoritatea parlamentară şi să aleagă organele de conducere ale Legislativului.
 

Comentarii

Citeste si ...

Reacţia Blocului ACUM după ce PSRM nu a venit la şedinţa specială a Parlamentului. Imagini EXCLUSIVE

Ştiri / Politic

21 Mai 2019 / 15:00

Reacţia Blocului ACUM după ce PSRM nu a venit la şedinţa specială a Parlamentului. Imagini EXCLUSIVE

PSRM refuză invitaţia blocului ACUM: Pentru a depăşi criza politică este necesar să se creeze o majoritate parlamentară

Ştiri / Politic

21 Mai 2019 / 12:00

PSRM refuză invitaţia blocului ACUM: Pentru a depăşi criza politică este necesar să se creeze o majoritate parlamentară

ACUM invită fracţiunea PSRM la Sesiunea Specială a Parlamentului

Ştiri / Politic

21 Mai 2019 / 10:41

ACUM invită fracţiunea PSRM la Sesiunea Specială a Parlamentului