Sursa imaginii:
Postat de: trm.md
Ştiri / Economic
29 Apr. 2022 / 21:18
În Republica Moldova este înfiinţată o plantaţie de viţă-de-vie cu calităţi biologice superioare (VIDEO)
În Republica Moldova, în premieră este înfiinţată o plantaţie de viţă-de-vie cu calităţi biologice superioare de categoria „Certificat”. Butaşii din această categorie vor asigura producătorii cu plantaţii longevive, recolte înalte şi struguri calitativi. Totul graţie unui laborator de producere care a fost modernizat cu suportul USAID şi Guvernul României, relatează Mesager.
„Iată aici se plantează primul lot de viţă care este produs şi atestat cu categoria de „Certificat”, adică din altoi şi portaltoi de categoria bază, categorie biologică înaltă, care ne permit să creăm nişte plantaţii productive, pure, cu toate nuanţele specifice acestui soi”, a spus Gheorghe Gaberi, preşedintele Asociaţiei producătorilor şi exportatorilor de struguri din Moldova.
Soiul de struguri care a fost plantat se numeşte „Viorica” are o vârstă de peste 50 de ani şi are însuşiri agrobiologice deosebite, a declarat doctorul habilitat în ştiinţe tehnice, Nicolae Taran.
„El este rezistent la frig, el rezistă până la -25...-30 de grade, doi, el este rezistent la secetă, anul trecut am avut o secetă enormă, iar el a rezistat foarte bine, trei, el este rezistent la oidium, midium, acele boli care sunt specifice Moldovei şi el are nevoie de 3-4 stropiri pe tot parcursul vegetaţiei”, mai spune Nicolae Taran.
Proiectul Agricultura Performantă în Moldova (APM), finanţat de USAID, oferă asistenţă producătorilor agricoli din toate regiunile pentru implementarea tehnologiilor performante şi deschiderea pieţelor noi.
„O metodă de dezvoltare a productivităţii este folosirea materialului săditor purificat, asta e ceea ce facem astăzi aici. Acum avem material săditor purificat local, pe care viticultorii îl pot folosi la producere vinului”, susţine Benjamin Toric, şef proiect APM.
În prezent, conform datelor oferite de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, în Moldova sunt înregistrate aproximativ 122 mii de hectare de plantaţii de struguri, dintre care 67 mii sunt cu soiuri de struguri de vin.
Comentarii