02 Apr. 2025 / 09:42
Experţii Agenţiei Japoneze de Cooperare Internaţională (JICA) se află într-o vizită de documentare de trei săptămâni în cadrul Companiei „Teleradio-Moldova” (TRM) pentru a analiza necesităţile tehnice ale televiziunii publice şi a identifica soluţii pentru modernizarea infrastructurii acesteia. Unul dintre proiectele prioritare vizează dotarea postului Moldova 2 cu echipamente de ultimă generaţie, ceea ce va îmbunătăţi semnificativ calitatea producţiei şi capacitatea de difuzare, dar şi a studioului mare de înregistrări a radiodifuziunii publice, care găzduieşte Orchestra Simfonică Naţională a TRM.
31 Mar. 2025 / 13:30
Pe 28 martie, în studioul Casei Radio, Orchestra Naţională Simfonică a Companiei „Teleradio-Moldova” a susţinut un concert simfonic de excepţie, desfăşurat în cadrul Radioabonamentului „Prietenii Muzicii”. Cei 84 de instrumentişti au fost ghidaţi de directorul artistic şi prim-dirijorul orchestrei, maestrul Gheorghe Mustea.
17 Mar. 2025 / 13:53
Compania „Teleradio-Moldova” (TRM) are, începând cu 17 martie 2025, o nouă identitate corporativă, care îmbină tradiţia cu inovaţia. Schimbarea face parte dintr-un proces de modernizare a instituţiei şi de consolidare a legăturii sale cu publicul, pentru a-i răspunde mai bine aşteptărilor.
17 Mar. 2025 / 13:04
Compania „Teleradio Moldova” extinde accesul publicului la produsele sale radiofonice, consolidându-şi astfel misiunea de serviciu public. Instituţia anunţă lansarea unui nou post - Radio Moldova Comrat, destinat locuitorilor din UTA Gagauz Yeri, şi extinderea difuzării Radio Moldova Muzical şi în banda FM. Totodată, postul public de radio va acoperi un număr mai mare de localităţi prin obţinerea unor noi frecvenţe menite să elimine aşa-numitele „zone de umbră”.
13 Mar. 2025 / 15:43
Direcţiile de dezvoltare strategice ale Instituţiei Publice Compania „Teleradio-Moldova” (TRM), inclusiv securitatea energetică, asistenţa tehnică şi crearea unor oficii teritoriale ale radiodifuzorului public în ţară au fost principalele subiecte abordate în cadrul discuţiilor cu experţii Agenţiei Japoneze de Cooperare Internaţională (JICA).
Informaţia TA poate deveni o ştire!
Trimite Ştirea Ta