Compania „Teleradio-Moldova” îşi lansează noua identitate corporativă
Compania „Teleradio-Moldova” (TRM) are, începând cu 17 martie 2025, o nouă identitate corporativă, care îmbină tradiţia cu inovaţia. Schimbarea face parte dintr-un proces de modernizare a instituţiei şi de consolidare a legăturii sale cu publicul, pentru a-i răspunde mai bine aşteptărilor.
„TRM are de astăzi o nouă identitate corporativă şi un nou slogan. Subtextul este că posturile publice de radio şi televiziune, ca şi platformele noastre digitale, se dezvoltă şi cresc odată cu fiecare din noi. Am construit alături de partenerii noştri un ecosistem identitar din mulţimea de fragmente moştenite din tot ce-a însemnat de-a lungul ultimelor decenii Teleradio-Moldova”, a declarat Vlad Ţurcanu, directorul general al TRM.
În cadrul emisiunii matinale „Bună dimineaţa” de la postul de televiziune Moldova 1, Andrei Zapşa, directorul general adjunct pe dezvoltare, a vorbit despre noile direcţii de evoluţie a TRM în contextul rebrandingului. „Astăzi este un moment important pentru „Teleradio-Moldova” – lansăm o nouă identitate vizuală, dar şi o nouă etapă în evoluţia noastră ca instituţie media publică. Această schimbare nu este doar despre un nou logo sau un nou design – este despre adaptare, inovare şi deschidere către viitor”, a menţionat Andrei Zapşa.
Noua identitate TRM are sloganul „Reuşim împreună”, prin care se subliniază angajamentul instituţiei de a fi mai aproape de publicul său şi de a construi o comunitate informată şi implicată.
Logo-urile şi elementele vizuale au fost regândite pentru a oferi un aspect modern, coerent şi adaptabil la diferite medii de comunicare. Fiecare platformă de distribuţie a TRM a primit o identitate distinctă, dar unitară:
Moldova 1 - „Reuşim împreună”
Moldova 2 - „Cultura timpului”
Radio Moldova - „O comunitate pe aceeaşi undă”
Radio Moldova Tineret - „Creştem generaţia tânără împreună”
Radio Moldova Muzical - „Ascultăm melodia timpurilor împreună”
Prin această schimbare, Compania „Teleradio-Moldova” îşi reafirmă angajamentul de a fi un reper de primă mărime în peisajul media din Republica Moldova, furnizând publicului conţinut relevant, educativ şi de calitate. Rebrandingul platformelor publice face parte dintr-un proiect amplu de transformare a „Teleradio-Moldova”, realizat cu sprijinul corporaţiei britanice BBC. Noua identitate a TRM a fost, de asemenea, finanţată de BBC Media Action şi a costat 575 751 lei.
Compania „Teleradio-Moldova” îşi exprimă profunda recunoştinţă faţă de Ambasada Regatului Unit în Republica Moldova şi Ministerul britanic de Externe, Commonwealth şi Dezvoltare (FCDO) pentru sprijinul acordat şi contribuţia valoroasă la acest proces de transformare.
Comentarii