Ştiri

Sursa imaginii: imagine simbol

Postat de: Golban Ionela

Ştiri / Cultură

02 Sep. 2022 / 11:40

La Piatra Neamţ se desfăşoară Zilele Chişinăului

Timp de trei zile, locuitorii din Piatra Neamţ vor avea parte de mai multe concerte, prezentate de talentaţii artişti ai municipiului Chişinău. Potrivit Primăriei Chişinău, în perioada 2-4 septembrie, la Piata Neamţ se desfăşoară Festivalul „Neamţ Art Festival” şi „Zilele Chişinăului la Piatra Neamţ”.

În prima zi de festival, la Muzeul judeţean din Piatra Neamţ, va avea loc vernisarea expoziţiei de pictură a membrilor Uniunii Artiştilor Plastici din Republica Moldova, coordonator Simion Zamşa, artist plastic, profesor universitar UPS ,,Ion Creangă”. 

Seara, în Piaţa Libertăţii, formaţia ,,Vali Boghian Band” va prezenta un program de muzică Jazz Fusion.

În cea de-a doua zi a festivalului,  în Piaţa Libertăţii din Piatra Neamţ, Orchestra municipală de cameră ,,Camerata Chişinău”, în frunte cu Maestrul Mihai Amihalachioaie va prezenta un concert  de muzică academică pop-rock. 

Ultima zi de festival va încununa cu un concert de muzică academică din creaţia maestrilor Eugen Doga, Mihai Amihalachioaie şi soliştii trupei ,, Brio Sonores”, Mariana Bulicanu şi Aliona Triboi.

Concertul va avea loc în Târgul Neamţ.

 

Comentarii