Ştiri

Sursa imaginii: imagine simbol

Postat de: trm.md

Ştiri / Cultură

01 Mar. 2020 / 10:00

Sărbătoarea Mărţişorului în Republica Moldova

În fiecare an, în Republica Moldova este sărbătorit Mărţişorul, tradiţie străveche care semnifică sosirea primăverii. Atributul obligatoriu al lunii martie este mărţişorul, pe care oamenii, potrivit obiceiului, îl poartă la piept ca pe un simbol al reînvierii naturii. Acesta se prinde în piept pe 1 martie şi conform tradiţiei, se poartă până înfloresc cireşii, după care se agaţă de ramurile unui pom.

Pe 1 Martie are loc deschiderea unui eveniment cultural de anvergură - Festivalul Muzical „Mărţişor”. Anul acesta inaugurarea Festivalului are loc la Palatul Naţional „Nicolae Sulac”, în cadrul unui spectacol muzical-coregrafic, cu genericul „Pastel”, dedicat Maestrului Gheorghe Mustea, care va fi omagiat la 50 de ani de activitate artistică şi vor fi celebraţi 70 de ani de la fondarea Orchestrei Naţionale Simfonice a „Teleradio Moldova”.

Ediţia din acest an cuprinde 53 de spectacole muzicale. Dintre acestea 28 de concerte vor avea loc în diferite raioane ale ţării, inclusiv două în Tiraspol.

La „Mărţişor 2020” vor evolua artişti şi colective artistice din afara ţării, precum: „Trio Montagnana” , David Filipe (vioară),Martin Palmeri, Stas Mihailov, Fuego, dirijorul Gheorghe Costin.

Tradiţional festivalul va aduce în faţa publicului şi cele mai renumite colective artistice din ţară, precum Ansamblul Naţional Academic de Dansuri Populare „Joc”, Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici”, Orchestrele de muzică populară „Lăutarii”, „Folclor”, „Fluieraş”, „Mugurel”.

Menţionăm că, Festivalul se află la a 54-a ediţie şi se desfăşoară în perioada 1-10 martie. Evenimentul este organizat de către Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, în comun cu instituţiile concertistice din subordine.

Comentarii