Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: trm.md

Ştiri / Internaţional

14 Mar. 2022 / 22:10

Emisiune TV din Rusia, întreruptă de un protest împotriva războiului din Ucraina

Un editor de la canalul de propagandă al Kremlinului, Channel One, Marina Ovsiannikova, a întrerupt o emisiune live, afişând o pancartă pe care scria „Fără război, opriţi războiul”, relatează Radio Europa Liberă cu referire la BBC.

„Nu credeţi propaganda, iată că vă mint, ruşi împotriva războiului”, se arată în continuarea mesajului.

Imaginile au devenit imediat virale pe social media, inclusiv pe platforma Telegram.


Înainte de a organiza acţiunea, Ovsiannikova a înregistrat un mesaj video în care spunea următoarele: „Ceea ce se întâmplă acum în Ucraina este o crimă, iar Rusia este o ţară agresoare, iar responsabilitatea pentru această agresiune revine unei singure persoane iar acest bărbat este Vladimir Putin. Rusia trebuie să oprească imediat războiul fratricid.”

Ea este editor în programul Vremya şi este mamă a doi copii.

Radio Svoboda spune că, imediat după acţiune, femeia a fost ridicată şi dusă la poliţie unde este interogată în acest moment.

Comentarii