Ştiri

Sursa imaginii: news.ro

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Internaţional

01 Noi. 2020 / 11:48

Mai multe ţări, în carantină

În contextul numărului mare de infectări cu noul Coronavirus, mai multe ţări sunt plasate în carantină.

Austria intră în carantină parţială. Guvernul austriac a anunţat sâmbătă că ţara intră de marţi, 3 noiembrie, într-o nouă perioadă de aşa-zisă carantină parţială, în care sunt suspendate activităţile nesesenţiale, în încercarea de a opri al doilea val al pandemiei de COVID-19. Vor fi interdicţii de circulaţie, iar restaurantele, hotelurile, instituţiile culturale şi sportive se închid. Petrecerile, inclusiv nunţile, sunt interzise, scrie digi24.ro.

Astfel, deocamdată, va fi interzisă ieşirea din case între orele 20:00 şi 06:00, iar întâlnirile private vor fi limitate la maximum două familii.

Dincolo de închiderea muzeelor, teatrelor, cinematografelor sau piscinelor, toate evenimentele, cu excepţia înmormântărilor, sunt anulate, inclusiv nunţile, petrecerile de ziua de naştere şi târgurile de Crăciun, o tradiţie care atrăgea de obicei milioane de vizitatori în fiecare an în ţară.

Mare parte din Portugalia intră în carantină începând din 4 noiembrie. Autorităţile portugheze au decis sâmbătă seară să plaseze mare parte din ţară în carantină, iar măsura va afecta 70% din populaţie. Măsura se aplică în cazul localităţilor care au avut mai mult de 240 de cazuri de COVID-19 la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile. Este vorba despre 121 de localităţi, între care Lisabona şi Porto.

Marea Britanie a depăşit pragul de un milion de contaminări cu SARS-CoV-2, potrivit news.ro. Prim-ministrul Boris Johnson a anunţat, într-o conferinţă de presă, că Anglia va intra în carantină din 5 noiembrie până pe 2 decembrie şi le-a cerut englezilor să stea acasă pentru ca sistemul naţional de sănătate să fie protejat.

Menţionăm că şi Franţa a intrat, de vineri, în carantină generală, cu interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii şi limitarea circulaţiei, ziua, la deplasările strict necesare, făcute cu declaraţii pe propria răspundere.

Belgia face deja pasul de duminică noapte şi devine al doilea stat european care se închide complet, după Franţa. Între timp, americanii au trecut de 100.000 de cazuri de COVID-19 în 24 de ore, un record la nivel global. Înseamnă, în medie, o persoană infectată în fiecare secundă, notează ştirileprotv.ro.

Germania şi Grecia vor face acest pas de luni şi timp de o lună şi jumătate îşi vor suspenda toate activităţile neesenţiale. În plus, se va restricţiona drastic libertatea de mişcare a oamenilor.

Comentarii