Sursa imaginii: Profimedia
Postat de: Carolina Străjescu
Ştiri / Internaţional
05 Sep. 2022 / 11:55
Moneda euro a coborât sub 0,99 dolari, după aproape două decenii
Moneda euro a coborât astăzi sub 0,99 dolari, pentru prima dată în aproape două decenii, după ce decizia Rusiei de a opri livrarea gazelor prin principala sa conductă spre Europa a sporit temerile privind evoluţia preţurilor energiei şi a creşterii economice, transmite Reuters.
În tranzacţiile din Asia, moneda euro se tranzacţiona la 0,9880 dolari, cel mai scăzut nivel din 2002, în timp ce lira sterlină se tranzacţiona la 1,44dolari, cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani şi jumătate.
De la introducerea sa în circulaţie în 1999, moneda euro a petrecut foarte puţin timp sub nivelul de paritate cu dolarul. Ultima dată când a fost în această situaţie a fost între 1999 şi 2002, când a coborât până la un minim istoric de 0,82 dolari în luna octombrie 2000, potrivit surselor citate. Chiar dacă are o istorie relativ scurtă de două decenii, moneda euro este a doua cea mai căutată valută pe pieţele mondiale de schimb valutar, iar tranzacţiile zilnice euro/dolar sunt cele mai mari de pe piaţa valutară globală, care are o valoare de 6.600 de miliarde de dolari pe zi.
Comentarii