Ştiri

Sursa imaginii: Digi24.ro

Postat de: Ecaterina Arvintii

Ştiri / Internaţional

25 Ian. 2022 / 19:19

Proteste violente în Ucraina: Oamenii au încercat să intre cu forţa în Parlament

Protest violent la Kiev. Mai mulţi protestatari au încercat să intre în clădirea Parlamentului, iar forţele de ordine au ripostat, scrie Digi24.ro, cu referire la 112 Ukraine.

Cel puţin două persoane au fost reţinute în urma incidentelor. Jurnaliştii şi protestatarii au fost blocaţi în clădirea Parlamentului, pe durata protestului.

Acesta a izbucnit din cauza unei legi privind casele de marcat obligatorii. Micii comercianţi sunt nemulţumiţi de această lege şi mulţi spun că îşi vor închide afacerile.

Rada (Parlamentul Ucrainei) a adoptat anul trecut un proiect de lege care obligă mai multe întreprinderi mici să folosească casele de marcat începând cu ianuarie 2022 şi să se asigure că toate plătesc taxe. Mii de mici antreprenori au protestat în repetate rânduri faţă de această lege. Ei spun că obligativitatea caselor de marcat vor împovăra firmele mici şi mijlocii, care sunt deja dezavantajate faţă de marii comercianţi.

Oamenii au anunţat că se vor aduna din nou mâine dimineaţă în faţa Parlamentului pentru un nou protest.

Comentarii