Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Ana Stegarescu

Ştiri / Moldova 1 Promo

19 Sep. 2023 / 12:00

„Gagauz Meydani" - o nouă emisiune la Moldova 1

Postul public de televiziune Moldova 1 vine cu o nouă emisiune despre istoria, identitatea, cultura şi tradiţiile găgăuzilor. Ecaterina Jecova, autoarea şi gazda emisiunii, va avea ca protagonişti oameni de diferite vârste, meserii şi domenii de activitate. Emisiunea va fi în limba găgăuză şi poate fi urmărită duminica aceasta începând cu orele 17:00.

Apariţia acestui proiect la Moldova 1 are în spate mai multe argumente, menţionează Ludmila Barba, redactor-şef al departamentului Emisiuni Socio-Economice, Diaspora şi Etnii.

„Mai întâi de toate, Republica Moldova are asumate nişte obligaţii în faţa Consiliului Europei, de a crea oportunităţile necesare pentru dezvoltarea limbii şi tradiţiilor etniilor conlocuitoare, iar instituţia publică TV Moldova 1 este o portavoce a societăţii moldoveneşti. În cel de-al doilea rând, trebuie să ţinem cont de diversitatea etnică pe care o avem în ţară noastră, să o transformăm într-un avantaj al societăţii noastre, iar coeziunea şi pacea pot fi atinse doar prin dialog, doar prin cunoaşterea unii altora", a mai adăugat Ludmila Barba.

Emisiunea „Gagauz Meydani" („Meleaguri găgăuze") va fi moderată de Ecaterina Jecova, cu experienţă în cadrul Universităţii de Stat din Comrat, la compania Teleradio-Găgăuzia în management şi jurnalism TV şi de deputată activă a Adunării Populare a Autonomiei Gagauz Yeri.

„În comunitatea găgăuză există multe persoane de mare valoare care au un rol relevant în dezvoltarea regiunii şi a ţării. Anume aceste persoane vor deveni protagoniştii emisiunii noastre”, spune autoarea emisiunii.

Protagonistul primei ediţii a emisiunii este Nicolae Cheles, manager, crescător de cai şi om de creaţie.

Informează-te din surse sigure la postul public de televiziune Moldova 1. 

 

Comentarii