Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Rusica Viorica

Ştiri / Regional

07 Noi. 2021 / 19:48

Cele mai rare rase de oi şi capre, expuse la un iarmaroc din Cimişlia (VIDEO)

Cele mai rare rase de oi şi capre au fost expuse la Cimişlia în cadrul festivalului cu genericul „Mioriţă laie, laie bucălaie”. Iarmarocul tradiţional a întrunit la această ediţie peste 30 de crescători de mioare şi cornute, transmite Mesager.


Evghenii Tanov este originar din Taraclia. Bărbatul creşte oi de rasă.

„Aici avem rasa de oi „Ţigană", care este larg răspândită în sudul Moldovei. Suntem pentru prima dată la acest festival. Creşterea oilor astăzi este pe cale de dispariţie. Au rămas foarte puţini oameni care lucrează în această industrie, iar noi am venit să-i susţinem”, spune bărbatul.

Oaspeţii festivalului s-au putut răsfăţa cu produse din carne, brânză de oi şi de capră, dar şi mâncăruri din bucătăria tradiţională. Tot aici au putut cumpăra din produsele meşterilor populari.

„Avem nişte lucruri confecţionate din Caracul. Noi creştem oi, avem turme, coasem diferite pălării pentru a promova tradiţiile Moldovei”, susţine Alexander Tabarcea din raionul Sângerei.

„Am sosit din Kârgâzstan şi suntem bucuroşi să vă sprijinim la această sărbătoare. Acum vom prepara mâncarea noastră naţională pilaf. Sunt aici pentru prima dată”, a specificat Manak Kurmanbekov, participant la festival.

La festival au mai venit oaspeţi din Ungaria, Armenia, Kârgâzstan, Spania.

„Acest festival are o conotaţie deja internaţională, deoarece avem oaspeţi din diferite ţări precum România, Kîrgîzstan. Acest festival vrem să îl aducem printr-un dialog în primul rând între crescătorii de animale. Este foarte important pentru sectorul economic din Republica Moldova şi cel internaţional”, a precizat Mihai Olărescu, preşedintele raionului Cimişlia.

„Scopul principal este să promovăm tradiţia, ramura de creştere a ovinelor şi caprinelor. Aici avem fermieri din multe raioane ale Republicii Moldovei. Aceştia sunt producători de kavîrma, brânză, caşcavaluri”, a spus Pavel Prisăcaru, preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine.

Tradiţionalul festival „Mioriţă laie, laie bucălaie" a ajuns la cea de-a cincea ediţie.

Comentarii