Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Carolina Străjescu

Ştiri / Regional

31 Iul. 2022 / 21:55

Expoziţie de pictură, inaugurată la Comrat – „Mândrii mei cai” (VIDEO)

„Mândrii mei cai" acesta este genericul expoziţiei de pictură inaugurată la Biblioteca de Literatură turcă din Comrat. Autorul lucrărilor este Constantin Cheleş, conducătorul unei ferme de creştere a cailor de rasa Orlov, care cunoaşte multe despre aceste animale. O altă pasiune a sa este pictura, relatează Moldova 1.


„Am venit de la Ceadîr-Lunga la Comrat special pentru această expoziţie, l-am cunoscut pe Constantin Cheleş mai de demult, am un fiu bolnav şi am apelat la el deoarece ecoterapia cu cai este benefică. Am fost de mai multe ori la fermă ... deseori am urmărit cum lucrează, cum pictează, câte emoţii are”, spune Alexandra Dimina.

„Nu ratăm nicio expoziţie a lucrărilor lui Constantin Cheleş. Unele din ele le avem şi la noi acasă şi când ne vin oaspeţi, le demonstrăm operele dăruite familiei noastre de autor. Când privesc aceste lucrări-parcă mă întorc în copilărie”, susţine Ecaterina Besarab.
Autorul spune că primele creaţii le-a realizat în creion, iar acum lucrează în culori, astfel lucrările au devenit mai expresive.

„Aceasta e pasiunea vieţii mele, lucrez în acest gen, reprezint animalele. Desigur, în primul rând caii! De aceea şi expoziţia se numeşte „Mândrii mei cai". Invăţ mereu de la marii pictori: Svercicov, Samochiş”, a menţionat pictorul Constantin Cheleş.

Lucrările lui Constantin Cheleş au fost admirate la numeroase expoziţii, iar o parte dintre ele se află în colecţiile particulare ale iubitorilor de artă din regiune şi de peste hotare.

Comentarii