Sursa imaginii:
Postat de: Ecaterina Arvintii
Ştiri / Social
11 Iul. 2020 / 09:07
Butaşi de viţă-de-vie de categorii biologice superioare, produşi acum şi în Moldova
După o pauză de 20 de ani, a început producerea în masă a materialului de înmulţire şi săditor viticol de categorii biologice superioare. Cercetătorii din cadrul Institutului Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare (IŞPHTA) susţin că acest material va permite viticultorilor să crească recolte de struguri de calitate. Acest lucru a fost posibil datorită investiţiilor de aproximativ 120 de mii de dolari, oferite de Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională. Astfel, a fost reabilitat laboratorul de multiplicare in-vitro şi dotat cu toată tehnica agricolă necesară, relatează Mesager.
Potrivit experţilor, producerea materialului săditor viticol de categoria superioară este esenţială pentru stabilirea noilor plantaţii de vii competitive, atât de soiuri tehnice, cât şi de masă.
„De aici, agricultorii vor putea lua butaşi altoiţi de viţă-de-vie, care le vor oferi posibilitatea să obţină struguri de calitate superioară a soiurilor autohtone de poamă”, spune şeful IŞPHTA, Victor Bandarciuc.
Calitatea strugurilor este foarte importantă, mai ales pentru strugurii de masă care urmează să fie exportaţi pentru a concura cu strugurii produşi în ţările europene.
„Puritatea biologică a plantelor este importantă pentru că aceasta nouă ne dă o cantitate mai bună de struguri, mai mare de struguri, o calitate a strugurilor, am în vedere mărimea boabei şi mărimea ciorchinei mai mare şi uniformitatea strugurilor”, spune Andrei Botezatu, specialist în producerea strugurilor de masă.
Viţa altoită a fost plantată în seră în aprilie şi urma să fie sădită în câmp în prima jumătate a lunii iunie. Din cauza ploilor, plantarea butaşilor a fost amânată cu câteva săptămâni.
„După ce sădim trebuie numai decât udaţi din ambudenţă, se introduc îngrăşăminte, se udă apoi se acoperă toată groapa cu apă ca să nu fie evaporarea prea mare şi ulterior să aibă grijă în continuare de dezvoltarea acestor plante”, spune Teodor Sârncic, inginer ştiinţific la IŞPHTA.
În prezent, în Republica Moldova sunt aproximativ 130 mii de hectare de viţă de vie, dintre care 12 600 de hectare sunt podgorii de struguri de masă. Exporturile către UE reprezintă 25 la sută din volum.
Comentarii