Ştiri

Sursa imaginii: foto simbol

Postat de: Mihaela Bucatari

Ştiri / Social

12 Iul. 2019 / 09:02

Legume proaspete, crescute în sere chiar pe teritoriul şcolii, şi îngrijite de către elevi unui gimnaziu din Dubăsari

Legume proaspete, crescute în sere chiar pe teritoriul şcolii, şi îngrijite de către elevi. De asta vor avea parte copii din gimnaziul din satul Oxentea, raionul Dubăsari. Proiectul este implementat şi finanţat de către Uniunea Europeană, în parteneriat cu centrul de Mediu din Republica Moldova, relatează Mesager.

Pe lângă sere, şcoala a fost dotată cu un sistem de irigare modern, şi un tractor pentru lucrări agricole. Acesta va fi studiat de către elevi în următorul an de studii şi utilizat în practică chiar pe terenul de pe teritoriul şcolii.

„Prin intermediul proiectului am organizat două sere, şi pământul arabil din curtea şcolii l-am plantat cu zarzavaturi, cu legume, pentru a îmbunătăţi alimentaţie elevilor în cantina şcolii. În spatele meu un minitractor japonez, cu agregatele respective, şi, începând cu 1 septembrie noi vom lua la educaţia tehnologică modulul tractorul şi lucrări agricole, şi în cadrul acestui modul elevii o să poată să studieze şi tractorul în practică propriu zisă, pe câmp, în terenul agricol, cred că va fi o educaţie bună în domeniul agricol”, a declarat director gimnaziul Oxentia, Andrei leonte.

„Cred că nu ne vom opri la aceste proiecte, dar vom continua mai departe, fiindcă satul trebuie să se dezvolte, şi să se ridice mai presus ca oraşul, şi să i atragem înapoi pe copii noştri, în acelaşi timp dându-le profesia chiar de aici, direct din gimnaziu”, a spus primarului satului Oxentia, Valeriu Russu.

Specialiştii de mediu susţin că acest proiect mai este şi despre dragostea faţă de sol, şi despre tot ce înseamnă atitudine corectă faţă de mediul înconjurător.

„Atunci când tu priveşti o plantă pe care ai crescut o, şi o vezi cum ea se regăseşte în farfuria ta, tot ciclul ăsta, cred că şi ataşamentul faţă de însuşi proces, el cumva se produce, se produce o transformare în interiorul tău”, a menţionat reprezentantul Centrului Naţional de Mediu, Iuliana Cantaragiu.

Iar preşedintele raionului Dubăsari, Grigore Policinschi crede că prin implementarea unor astfel de proiecte în instituţiile de învăţământ, elevii învaţă să iubească munca.

„Să fie cu adevărat patrioţi ai satului, ai meleagului natal, şi cred eu că doar prin muncă, doar prin exemple de genul respectiv, noi cu adevărat vom avea posibilitate să creştem, şi potenţialul uman, şi potenţialul economic, şi dragostea faţă de ţara noastră, Republica Moldova”, a declarat preşedintele Raionului Dubăsari, Grigore Policinschi.

În total, pentru implementarea proiectului s-au investit 15 mii de euro.

Comentarii