Ştiri

Sursa imaginii: Singera.md

Postat de: Vasile Cojocari

Ştiri / Social

30 Mai 2019 / 15:23

Parlamentul: Legea permite ca părinţii să poată merge la ultimul sunet

Părinţii care au copii în clasele I-a sau a II-a pot merge fără grijă la ultimul sunet, deoarece legea le permite aceasta, reaminteşte Parlamentul într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Parlamentul a venit cu această precizarea, fiindcă mulţi părinţi susţin că data de 31 mai ar trebui declarată zi liberă pentru părinţi.

„1. Pentru aceasta Parlamentul trebuie să modifice Codul muncii;
2. Dacă aveţi copil în clasele I-a sau a II-a, mergeţi fără grijă, legea vă permite (Codul muncii şi Convenţia colectivă nr. 2 din 9 iulie 2004 vă garantează o zi liberă la începutul anului şcolar şi la sfârşitul acestuia);
3. Dacă aveţi copil în clasele mai mari - nimic nu vă împiedică să vă învoiţi de la angajator să însoţiţi copilul la careu”, se arată în postarea Parlamentului.

„Într-adevăr, părinţii trebuie să petreacă cât mai mult timp cu copiii căci, până la urmă, jucăriile lor cele mai frumoase rămân a fi braţele mamei şi genunchii tatei”, mai spun cei de la Parlament.

Comentarii