Protest la Universitatea Agrară. Zeci de studenţi au manifestat împotriva deciziei de absorbţie a instituţiei de UTM (VIDEO)
Zeci de studenţi şi reprezentanţi ai mediului academic de la Universitatea Agrară de Stat din Moldova au protestat împotriva deciziei Ministerului Educaţie privind reforma învăţământului. Instituţia urmează să fie absorbita de Universitatea Tehnică a Moldovei. Lectorii spun că trebuie să se investească în sistem pentru atragerea tinerilor în domeniu şi pentru a dezvolta sectorul agrar din ţară. Contactaţi de Moldova 1, responsabili din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării au comunicat că vor veni cu o reacţie ulterior.
În faţa sediului universităţii s-au adunat atât studenţii cât şi lectorii universitari care afirmă că îşi doresc ca instituţia să-şi continue activitatea. Indignaţi sunt şi studenţii care spun că vor să-şi finalizeze aici studiile.
„Ţin mult la universitatea pe care am ales-o şi mă doare sufletul când văd că aşa o istorie în ţară şi este printre primele universităţi ţări şi doresc să o absoarbe o altă universitate”, spune studenta UASM, Olivia Ivanuţă.
„Agricultura depinde nu de dorinţa de a face agricultură, universitatea nu poate prezenta la nivel naţional doar rezultate pozitive. Ţară agricolă şi distrugem, comandăm Universitatea Agrară cu Universitatea Tehnică, este o tragedie”, doctor conferenţiar universitar, Rita Munteanu.
„Lucrurile s-au anunţat ca un fapt care în scurt timp ar trebui să se întâmple fără să cunoaşte până la urmă cum a avut loc această procedură, cum s-a ajuns la concluzia care o să fie instituţie care o să absoarbă şi care o să fie absorbite, după ce criterii”, a declarat prodecan la facultatea de economie, Liliana Mardari.
Rectorul universităţii susţine că tinerii trebuie încurajaţi pentru a face agricultură.
„Încercăm să atragem la studii tineri care urmează să meargă în mediul rural care nu are mai bune condiţii şi nu din vina Universităţii Agrare, noi trebuie să depunem efort triplu şi am vrea să fim susţinuţi în acest efort dar nu blamaţi pentru problemele sectorului şi pentru calitate de către concurenţii noştri”, a menţionat rectorul interimar al UASM, Veronica Prisăcaru.
Ministerul Educaţiei şi Cercetării a anunţat reorganizarea şi modernizarea sistemului de învăţământ superior din Republica Moldova, iar în consecinţă mai multe universităţi vor fi comasate.
Comentarii