Sursa imaginii: mecc.gov.md
Postat de: trm.md
Ştiri / Social
28 Oct. 2020 / 21:56
Tehnică de calcul pentru profesori şi copiii din familiile nevoiaşe
Tablete şi laptopuri în valoare de 27 de mii de euro au fost donate astăzi de către Ambasada Turciei în Moldova şi un grup de oameni de afaceri turci care activează în ţara noastră. Gadgeturile sunt destinate elevilor proveniţi din mediul rural din familii nevoaişe. Mâine, Republica Turcia va sărbători 97 de ani de la fondare, relatează Mesager.
Cele 140 de tablete şi şase laptopuri au fost donate de opt companii turceşti care activează în ţara noastră şi de Ambasada Turciei în Moldova. Donatorii spun că vin în sprijinul elevilor din familii nevoiaşe şi al profesorilor, pentru ca ei să-şi continue educaţia pe timp de pandemie.
„Vrem să ajutăm elevii din familiile nevoiaşe, ca şi ei să aibă acces la lecţiile online. Noi aici lucrăm, aici locuim, facem business şi de aceea vrem să facilităm studiile la distanţă şi pentru aceşti copii”, a declarat Mehmet Akay, preşedintele Camerei de Comerţ Moldo-Turce.
„Activitatea noastră este construcţia drumurilor în Moldova. În această perioadă grea, când toată lumea se confruntă cu pandemia COVID-19, vrem să-i susţinem pe elevii care au nevoie de ajutorul nostru.Tot în această perioadă am donat 100 de aparate de respiraţie artificială care au ajuns în spitalele din Moldova”, a specificat Baturai Konak, director pe operaţiuni, companie.
Ambasadorul Turciei la Chişinău, Gürol Sökmensüer, a specificat că această donaţie este şi un cadou cu prilejul zilei naţionale a ţării sale.
„În această perioadă grea a pandemiie statul nostru a acordat ajutor în 155 de ţări ale lumii. Ştim că aceste tablete sunt necesare copiilor nevoiaşi, care nu au calculator acasă, care nu au acces la procesul educaţional. Suntem bucuroşi că elevii din Republica Moldova vor avea acces la informaţii şi echipamente digitale pentru a continua procesul educaţional”, a menţionat Gürol Sökmensüer
Ministrul educaţiei, Igor Şarov, a spus că acest suport este unul extrem de important.
„În condiţiile în care sistemul edicaţional, nu numai din Republica Moldova, a fost cuprins de pandemia COVID-19, lipsa tehnicii de calcul a fost una evidentă şi, pentru un proces educativ de calitate şi sigur, şcolile din ţară, dar în special familiile nevoiaşe au nevoie de aceste tablete. Vreau să-i mulţumesc domnului ambasador al Turciei în Moldova, Guvernului Turciei şi oamenilor de afaceri pentru sprijinul constant”, a adăugat Igor Şarov.
Guvernul Turciei a mai oferit 151 de tablete şi 16 lăptopuri pentru Gimnaziul din satul Ratuş şi tehnică modernă pentru elevii din satul Cruglic, raionul Criuleni. Totodată, a acordat ajutor Universităţii din Comrat, a renovat şi modernizat Şcoala Profesional-Tehnică din Ceadîr-Lunga, Centrul de Cultură, Casa de creaţie din Comrat şi mai multe grădiniţe şi şcoli din autonomia găgăuză.
Comentarii