Ştiri / Telefilm News
27 Oct. 2026 / 11:51
Concurs de proiecte de film documentar 2026
IP Compania „Teleradio-Moldova” anunţă lansarea unui concurs pentru selectarea proiectelor de film documentar. Concursul este deschis tuturor creatorilor de film documentar, profesionişti şi amatori, interesaţi să contribuie la dezvoltarea industriei cinematografice din Republica Moldova.
Condiţii de participare:
Tematica filmului este la alegerea participantului, însă se încurajează următoarele tematici: cultură, educaţie, drepturile omului, integrare europeană, incluziune şi alte subiecte relevante.
Dosarul de participare trebuie să conţină:
- Date despre persoana juridică sau CV-ul persoanei fizice;
- Foaia de titlu;
- Logline şi sinopsis;
- Echipa de producţie;
- Nota producătorului;
- Scenariul;
- Viziunea regizorală;
- Bugetul estimativ;
- Calendarul de producţie (timeline).
Etapele de finanţare:
- Tranşa I: 50% din suma totală a bugetului;
- Tranşa II: 40% din suma totală a bugetului, acordată după prezentarea raportului financiar pentru prima tranşă;
- Tranşa III: 10% din suma totală a bugetului, acordată după predarea produsului final şi a raportului financiar pentru tranşa a doua.
Termen limită pentru depunerea proiectelor: 30 noiembrie 2026, ora 00:00.
Modalitate de înscriere: Documentele trebuie trimise electronic la adresele de email:
telefilm@trm.md şi
trm@trm.md cu subiectul „pentru concurs”.
Pentru mai multe detalii, consultaţi
regulamentul concursului sau contactaţi-ne la numărul de telefon
069285451.
Aşteptăm cu interes proiectele dumneavoastră şi suntem nerăbdători să colaborăm pentru a aduce în prim-plan poveşti documentare captivante care reflectă realităţile şi valorile Republicii Moldova.
Comentarii