Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Carolina Străjescu

Ştiri / Alegeri locale

28 Mai 2022 / 17:45

Mâine, 29 mai, vor avea loc alegeri locale noi în 10 localităţi din ţară

În zece localităţi din ţară, mâine, 29 mai, au loc alegeri locale noi. În opt dintre ele urmează să fie ales primarul. Este vorba despre comuna Ghetlova, raionul Orhei; comuna Horodişte, raionul Rezina; satul Zastânca, raionul Soroca; satul Moara de Piatră, raionul Drochia; satul Tătăreşti, raionul Străşeni; satul Glinjeni, raionul Făleşti; satul Zăicani, raionul Râşcani şi satul Hagimus, raionul Căuşeni. În alte două localităţi, comuna Lozova din raionul Străşeni şi comuna Bobeica din raionul Hânceşti, vor fi organizate alegeri pentru componenţa consiliilor locale.

Secţiile de votare vor fi deschise de la ora 7.00 până la 21.00. Persoanele care din motive de sănătate nu se pot deplasa la secţia de votare mai pot solicita votarea la locul aflării cu urna de vot mobilă. Cererile se pot depune astăzi până la ora 18.00, iar mâine, în ziua alegerilor, cererile pot fi făcute până la ora 15.00, dacă se prezintă şi un certificat medical.

Potrivit datelor din Registrul de Stat al Alegătorilor, la urnele de vot, în toate cele zece localităţi, sunt aşteptaţi peste 22 de mii de cetăţeni cu drept de vot.

Comisia Electorală Centrală informează că pentru scrutin vor fi tipărite 22 de mii 61 de buletine de vot, dintre care peste 14 mii vor fi utilizate pentru alegerea primarilor, iar alte 7 mii 881 de buletine, sunt destinate pentru alegerile consiliilor locale.

Alegerile vor fi monitorizate de 59 de observatori naţionali.

Astăzi şi mâine, în ziua alegerilor, agitaţia electorală este strict interzisă.

Comentarii