Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Carolina Străjescu

Ştiri / Economic

13 Mai 2022 / 08:32

Andrei Spînu: Dacă „Gazprom” va rezilia contractul şi nu va mai livra gaze naturale Republicii Moldova, vom procura gaze de pe piaţa internaţională (VIDEO)

„Partea bună a lucrurilor este că gazoductul Iaşi-Chişinău este funcţional, dacă va fi sistat tranzitul prin Ucraina, noi putem aduce gaze pe acest traseu, sau pe traseul transbalcanic din sudul ţării. În cazul nostru nu există riscuri, soluţii tehnice de a aproviziona ţara cu gaz sunt”, a declarat Andrei Spînu în cadrul emisiunii „Joi cu Liliana Barbăroşie” de la postul public de televiziune.

Declaraţia vine în eventualitatea în care va fi sistat tranzitul prin Ucraina, după ce Kievul a sistat cu o treime tranzitul gazelor ruseşti spre Europa. Oficialul a precizat că în prezent, ţara noastră se află într-o situaţie mult mai bună decât în toamnă, „Avem mult mai mulţi prieteni care sunt gata să ne ajute. Suntem gata să ieşim să achiziţionăm de pe piaţă”, a afirmat Spînu.

Potrivit acordului semnat cu „Gazprom”, Chişinăul s-a angajat să efectueze un audit al datoriilor „Moldovagaz” până la data de 1 mai. Din cauza izbucnirii războiului din Ucraina, procedura de auditare n-a fost încă demarată.

Joi, „Moldovagaz” a chemat cetăţenii să achite facturile la gaz în timp util, pentru a nu admite restanţe faţă de „Gazprom”. Totodată, furnizorul de gaze le-a recomandat consumatorilor să efectueze şi plăţi în avans.

În luna mai Republica Moldova procură 70% din totalul de energie electrică de la Centrala de la Cuciurgan, iar deficitul de 30% este achiziţionat de la compania „Ukrhidroenergo” din Ucraina. Deşi „Energorom” a anunţat că preţul de achiziţie este secret comercial, vicepremierul Andrei Spînu a făcut public preţul mediu de achiziţie pentru luna mai, fiind vorba despre 66,7 dolari SUA. Andrei Spînu a dat asigurări că tarifele la energia electrică pentru consumatorii finali, deocamdată, rămân neschimbate.


 

Comentarii