Sursa imaginii:
Postat de: Rusica Viorica
Ştiri / Economic
18 Noi. 2022 / 12:16
Germania va acorda Republicii Moldova un grant de 40 milioane euro. Documentul a fost semnat la Chişinău
La Chişinău a fost semnat Acordul de finanţare privind promovarea securităţii energetice a grupurilor vulnerabile printr-un grant din partea Republicii Federale Germania către Republica Moldova.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, documentul prevede acordarea unui sprijin bugetar nerambursabil în valoare de 40 de milioane de euro ţării noastre. Fondurile din cadrul cooperării germane pentru dezvoltare au fost promise de către Guvernul Federal la cea de-a 2-a întâlnire a conferinţei de sprijin pentru Moldova din iulie anul curent la Bucureşti.
Mijloacele financiare sprijină Moldova în implementarea programului guvernamental „Ajutor la contor”. În cadrul acestui program, populaţia va beneficia de compensaţii în factura la energie în perioada sezonului rece noiembrie 2022 – martie 2023, din Fondul de reducere a vulnerabilităţii energetice.
Comentarii