Ştiri

Sursa imaginii: facebook.com/Natalia Gavriliţa

Postat de: Eliza Mihalache

Ştiri / Economic

29 Sep. 2022 / 15:41

Japonia ar putea reduce taxa de import pentru vinurile moldoveneşti. Gavrliţa către Gaibu: „Începem cu acest subiect, poate reuşim şi cu alte poziţii de comerţ”

Japonia ar putea reduce taxa de import pentru produsele agroalimentare moldoveneşti, în special pentru vinuri. Anunţul a fost făcut de premierul Natalia Gavriliţa, în cadrul şedinţei Cabinetului de Miniştri de joi, 29 septembrie. Totodată, şefa Executivului a solicitat ministrului Economiei, Sergiu Gaibu să pregătească toate demersurile necesare în acest sens.

„Am solicitat reducerea taxelor pentru importul în Japonia a produselor moldoveneşti, în special a vinurilor. În prima jumătate a anului, comerţul a crescut cu 20 de procente. În Japonia se cunoaşte tot mai mult despre Republica Moldova, în special am auzit o apreciere a solidarităţii pe care a demonstrat-o poporul moldovenesc în criza refugiaţilor. Vă rog d-nule Gaibu să facem demersurile necesare pentru sistemul generalizat de preferinţe comerciale, ca să reducem taxa pentru importul de vinuri moldoveneşti în Japonia. Începem cu acest subiect, poate reuşim şi cu alte poziţii de comerţ”, a relatat Natalia Gavriliţa.

Amintim că, Natalia Gavriliţa a efectuat o vizită de lucru în Japonia, în perioada 26-28 septembrie curent, unde a participat la funeraliile de stat ale fostului premier, Shinzo Abe. Şefa Executivului s-a întâlnit cu mai mulţi oficiali japonezi, printre care şi omologul său, Fumio Kishida.

În cadrul unei întrevederi, Natalia Gavriliţa stabilit că o misiune de experţi din cadrul Agenţiei Japoneze pentru Cooperare Internaţională (JICA) urmează să elaboreze, în comun cu autorităţile moldoveneşti, un proiect orientat spre creşterea cifrei de export a produselor noastre în Japonia şi diversificarea portofoliului de produse exportate.

Comentarii