Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Rusica Viorica

Ştiri / Moldova 1 Promo

01 Iul. 2022 / 12:04

Precizările ministrului Educaţiei cu privire la reforma învăţământului superior: „Dorim să aducem cercetarea mai aproape de studenţi”

Intenţia Ministerului Educaţiei şi cercetării este de a moderniza învăţământul superior pentru a asigura studii de calitate studenţilor în Republica Moldova. Ministrul Anatolie Topală, a declarat în cadrul unei conferinţă de presă, că în urma reformei în învăţământul superior se urmăreşte concentrarea în acelaşi loc a resurselor umane şi cele financiare.

Oficialul a precizat că astfel mai mulţi bani vor fi alocaţi pentru educaţie şi cercetare, şi nu pentru administrare.

„Al doilea element important este că dorim să aducem cercetarea mai aproape de studenţi. Vom integra în institutele de cercetare universităţi, astfel vom asigura transferul cunoştinţelor mai facil către studenţi şi vor fi ajutate universităţile să desfăşoare un proces educaţional de cel mai înalt nivel. Cel mai important, noi vom investi în universităţi ca ele să poată fi modernizate”, a precizat Anatolie Topală.

El a reiterat că proiectul anunţat prevede integrarea în cadrul funcţional a patru universităţi, alte cinci universităţi. Drept urmare, din numărul total de 16 universităţi publice vor rămâne să activeze 11 universităţi publice. La fel, în cadrul acestor universităţi vor fi integrate două institute de informare continuă şi 17 instituţii de cercetare.

Amintim că reprezentanţii mai multor universităţi care urmează să fie absorbite sunt împotriva implimentării acestei reforme. „Conceptul prezentat de fuzionare a unor instituţii de învăţământ superior este crud, neargumentat, lipsit de viziune şi consecvenţă. O astfel de abordare va şterge „cu buretele de la tablă” nu doar entităţi, dar şi istoria ţării, parte componentă a căreia sunt multe dintre instituţiile de învăţământ şi cercetare vizate”, se arată într-o scrisoare deschisă a Academiei de Administrare Publică. 

Între timp, Adunarea Generală a Membrilor Titulari şi Membrilor Corespondenţi ai AŞM s-a întrunit astăzi în şedinţă pentru a examina propunerea  Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

Comentarii