Sursa imaginii:
Postat de: trm.md
Ştiri / Politic
04 Noi. 2021 / 12:35
Compania „Teleradio-Moldova”, întoarsă sub control parlamentar (VIDEO)
Compania „Teleradio Moldova” a fost întoarsă sub control parlamentar. În cadrul şedinţei plenare de astăzi, un proiect de lege privind modificarea Codului serviciilor media audiovizuale a fost aprobat, în lectură finală, cu votul a 56 de deputaţi.
„La 26 octombrie au fost organizate consultări publice. La acestea au participat reprezentanţi ai furnizorilor de servicii media, reprezentanţi ai organizaţiilor civile. În urma consultărilor publice a fost întocmită o sinteză a obiecţiilor şi propunerilor, care include şi recomandările transmise comisiei de către reprezentanţii societăţii civile”, a remarcat Liliana Nicolaescu-Onofrei, preşedinta Comisiei parlamentare mass-media.
Potrivit autorilor proiectului, obiectivul acestui proiect de lege este de a responsabiliza furnizorul public naţional, Compania „Teleradio-Moldova”.
Documentul prevede întoarcerea sub control parlamentar a furnizorului public naţional de servicii media. Asta în condiţiile în care, până în anul 2019, Compania ”Teleradio-Moldova” a fost întotdeauna sub controlul Legislativului.
O altă prevedere a proiectului de lege este revizuirea mecanismului de constituire a componenţei Consiliului de supraveghere al furnizorului public naţional de servicii media şi a Consiliului Audiovizualului (CA), pentru a institui o claritate şi o reprezentare proporţională în procesul de desemnare a candidaţilor la funcţia de membru în aceste consilii.
Totodată, proiectul de lege stipulează că membrii CA pot să fie demişi în cazul respingerii de către Parlament a raportului anual de activitate.
Comentarii