Sursa imaginii: realitatea.md
Postat de: Vasile Cojocari
Ştiri / Politic
04 Iun. 2019 / 10:31
Declaraţiile Blocului ACUM şi ale PSRM după negocieri
Blocul ACUM şi PSRM şi-au exprimat poziţiile în cadrul negocierilor de astăzi şi se vor reîntâlni la masa de negocieri în după amiaza acestei zile. Declaraţiile au fost făcute de către liderii PSRM şi ACUM, după negocierile cu uşile închise de la Parlament.
Socialiştii au fost reprezentaţi de preşedintele partidului, Zinaida Greceanîi, dar şi deputaţii Vlad Bătrîncea şi Ion Ceban. Din partea ACUM au participat Maia Sandu şi Andrei Năstase, Alexandru Slusari şi Igor Grosu.
„Am exprimat punctul de vedere al Blocului ACUM despre cum putem scoate statul din captivitate şi am reiterat necesitatea votării pachetului de dezoligarihizare. PSRM ne-a vorbit despre poziţiile lor. Am convenit că o să avem o următoare discuţie astăzi după amiază”, a declarat Maia Sandu, după negocieri.
Liderul PPDA, Andrei Năstase a declarat că punctul de pornire în colaborarea cu PSRM trebuie să fie „votarea pachetului de dezoligarhizare”, pentru „a elibera toate instituţiile statului”. De asemenea Blocul ACUM a declarat că în dialogul cu PSRM a reiterat necesitatea implementării Acordului de Asociere cu UE de către următoarea guvernare.
Maia Sandu şi Andrei Năstase au declarat că la întrevederea de ieri cu viceministrul rus, Drmitri Kozak, au discutat situaţia economică dintre Moldova şi Rusia, şi tototadă au reiterat în faţa oficialului rus necesitatea de retragere a trupelor ruse din regiunea transnistreană şi a muniţiilor de la Cobasna.
După declaraţiile ACUM şi liderii PSRM au făcut declraţii pentru presă.
„Ne-am expus poziţiile. Am luat act de poziţiile lor şi am convenit reciproc ca după consultări cu fracţiunile noastre să ne întrunim după masă”, a declarat Zinaida Greceanîi.
Amintim că data trecută când a avut loc o încercare de a purta negocieri între PSRM şi ACUM, liderul socialiştilor, Zinaida Greceanîi, a părăsit sala de şedinţe din cauza că au lipsit Maia Sandu şi Andrei Năstase.
Totodată Blocul ACUM a invitat ieri PSRM la noi negocieri pentru crearea unei majorităţi parlamentare.
Invitaţia a fost lansată după întrevederea reprezentanţilor partidelor parlamentare cu Comisarul European pentru Politica Europeană de Vecinătate şi Negocieri pentru Extindere, Johannes Hahn şi directorul Oficiului pentru Afaceri Est - Europene al Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii, Brad Freden.
Comentarii