Manifestanţii din faţa Preşedinţiei au cerut demisia actualei puteri şi organizarea alegerilor parlamentare anticipate (VIDEO)
Mai mulţi simpatizanţi ai Partidului Politic „Şor” au organizat astăzi o acţiune de protest pentru a-şi manifesta nemulţumirea faţă de guvernare. Reprezentanţii formaţiunii, ai căror lideri sunt certaţi cu legea, au mărşăluit pe străzile din centrul Capitalei şi au cerut demisia actualei puteri, precum şi organizarea alegerilor parlamentare anticipate. De cealaltă parte, guvernarea susţine că prin aceste acţiuni se urmăreşte destabilizarea situaţiei din Republica Moldova, transmite Moldova 1.
La orele prânzului, mai multe autocare cu simpatizanţii ai Partidului Politic „Şor” staţionau la intrarea în oraş. Oamenii recunosc că ar fi venit în mod organizat la protest.
„Nouă ne-au dat comandă şi noi am venit cu maşinile şi noi i-am luat şi iată i-am adus la Chişinău. - Câte cât a plătit pe transport? - Deseară o să socotim preţul. - Aproximativ, de obicei, cât se achită pe loc? 200 de lei de persoană”.
„Noi singuri ne-am strâns şi ne-am achitat. Câte 400 de lei de fiecare om ca să ne putem deplasa”.
Protestatarii susţin că sunt nemulţumiţi de scumpirile din ultima perioadă.
„S-au adunat toţi de pe la sate că gazul s-au scumpit, benzina s-a scumpit, motorina s-a scumpit, munca nu e plătită la norod.”
„Lasă să ieftinească producţia, orezul, mai pe scurt tot şi lemne dacă vor să dea la pensionari, lasă să aducă la om acasă”.
De cealaltă parte, reprezentanţii guvernării susţin că prin acest protest se urmăreşte destabilizarea situaţiei din Republica Moldova.
„Acţiunile de protest au fost pornite în Unitatea Teritorială Autonomia Găgăuză. Cine sunt organizatorii? Dacă nu greşesc sunt anunţaţi partidul Comuniştilor şi partidul Şor, care au drept scop destabilizarea situaţiei politice în Republica Moldova şi această destabilizare convine atât oratorilor de la Kremlin, precum şi celor fugari care se tem de progresul, fie şi lent anevoios în vederea consolidării justiţiei din Republica Moldova”, a declarat deputatul PAS, Oazu Nantoi,
Cu o reacţie a venit şi ministrul infrastructurii, Andrei Spînu. Oficialul a precizat pe o reţea de socializare: „E semn bun că hoţii organizează protest. E semn bun pentru că ei, hoţii, ştiu că noi vom merge până la capăt şi ţara va scăpa de ei. Au furat Republica Moldova ani la rând şi acum le fuge pământul de sub picioare. Unii au fugit ca fricoşii din ţară".
Potrivit Inspectoratului General de Poliţie, la acţiunea de protest au participat 6500 de persoane, iar cei care au încercat să instaleze corturi pe partea carosabilă, au fost transferaţi în scuarul Parlamentului. De asemenea, oamenii legii au documentat mai multe incidente.
Comentarii