Sursa imaginii: imagine simbol
Postat de: Ilie Pîrvan
Ştiri / Social
19 Aug. 2021 / 19:32
Campania „Hai la şcoală” a ajuns în satul Ciuciuleni, raionul Hânceşti
Chiar şi un ghiozdan cu rechizite şcolare este, uneori, prea scump pentru unele familii din Republica Moldova, fără să mai vorbim de uniformele şcolare şi hainele care trebuie cumpărate an de an. În acest sens, peste 300 de familii social vulnerabile de la sate au primit rechizite şcolare şi genţi, iar joi darurile au ajuns şi în satul Ciuciuleni, raionul Hânceşti. Cadourile au fost pregătite cu grijă în cadrul campaniei „Hai la şcoală”, iniţiată de Asociaţia „The Moldova Project”, relatează Mesager.
Petru Osaci are patru copii, iar doi frecventează şcoala. Bărbatul spune că, deşi are un serviciu, salariul este foarte mic şi abia de a reuşit să le cumpere hainele necesare pentru şcoală, nu şi rechizite.
„Este o sumă mare. La patru copii este foarte greu, numai eu singur lucrez. Salariile sunt mici. Pentru noi preţurile sunt foarte mari”, spune Petru Osaci.
Iar Tatiana are trei copii, dintre care unul este clasa a treia. Pentru că singurul venit al familiei este salariul soţului ei, femeia spune că abia de le ajunge pentru strictul necesar.
„Chiar sunt foarte binevenite, pentru că sunt trei copii, care la grădiniţă, care la şcoală. Numai soţul lucrează, eu stau acasă cu aceştia mici. Rechizitele sunt scumpe, pentru că m-am uitat pe la magazine”, spune femeia.
Cei mai fericiţi au fost copiii.
„Am luat rechizitele şcolare. Penar, foarfece, clei. Imi place să învăţ, să desenez, să scriu şi educaţia fizică.”
În acest an, în cadrul campaniei „Hai la şcoală”, peste 300 de copii vor beneficia de rechizite şcolare, genţi, produse de igienă, dar şi dulciuri. În localitatea Ciuciuleni, raionul Hânceşti, beneficiari au fost aproximativ 25 de copii din familii social vulnerabile.
„Noi cu aceste familii lucrăm pe parcursul anului, împreună cu direcţiile de asistenţă socială şi primăriile din localităţile unde muncim. Noi avem peste 300 de copii care urmează să primească genţi împreună cu rechizite şcolare. Unora am reuşit să le luăm şi ceva încălţăminte”, spune preşedinta Asociaţiei „The Moldova Project”, Victoria Morozov.
Campania „Hai la şcoală” a fost realizată de „The Moldova Project”, iar la pregătirea de şcoală a celor 300 de copii au contribuit: diaspora din Italia, companii locale. Unele fonduri au fost colectate în cadrul unor evenimente de caritate.
Abonează-te la TRM.MD pe Telegram pentru a afla rapid noutăţile: https://t.me/teleradiomoldova
Comentarii