Sursa imaginii: imagine simbol
Postat de: Ecaterina Arvintii
Ştiri / Social
14 Feb. 2022 / 10:36
Nouă grădiniţe şi o şcoală din ţară se află în carantină
Nouă instituţii de învăţământ preşcolar din ţară activează la distanţă din cauza carantinei ca şi în cazul a 92 de clase. Potrivit Ministerului Educaţiei şi Cercetării, în ultima săptămână, 348 de elevi şi 48 de copii au fost testaţi pozitiv cu COVID-19.
Potrivit datelor prezentate, la 11 februarie, curent, 57 de elevi care îşi fac studiile în cadrul instituţiilor de învăţământ profesional tehnice erau testaţi pozitiv la noul Coronavirus. În aceeaşi perioadă s-au infectat şi 30 de studenţi.
În acelaşi timp, în total, 234 de cadre didactice, dintre care 136 care activează în cadrul instituţiilor de învăţământ primar, gimnazial şi liceal, sunt infectate cu noul Coronavirus.
Din personalul nedidactic şi auxiliar, în total, au fost contaminate 140 de persoane.
Potrivit ultimelor date prezentate de ministerul de resort, rata de vaccinare a cadrelor didactice din învăţământul preşcolar cu schema completă ajunge la 76,46%. S-au imunizat împotriva COVID-19 şi 84,51% dintre profesori, 86,89 la sută dintre cadrele didactice care activează în cadrul instituţiilor de învăţământ profesional tehnic, precum şi 85,17 la sută dintre cadrele didactice care predau în cadrul universităţilor din ţară.
Comentarii