Ştiri

Activele oficiale de rezervă ale BNM s-au majorat

Sursa imaginii:

Postat de: Mazur Rodica

Ştiri / Economic

04 Mai 2020 / 17:57

Activele oficiale de rezervă ale BNM s-au majorat

Activele oficiale de rezervă s-au majorat. Anunţul a fost făcut de Banca Naţională a Moldovei (BNM). Astfel, activele oficiale de rezervă au fost restabilite la nivelul de 3,1 miliarde de dolari, după diminuarea cu 144 milioane în lunile martie şi aprilie, potrivit datelor din 24 aprilie. Unii experţi economici afirmă că datorită majorării activelor, statul va avea instrumente suplimentare pentru menţinerea cursului valutar, dar şi o stabilitate economică pe termen mediu, relatează Mesager.

Potrivit instituţiei bancare, această evoluţie a fost determinată, în principal, de acordarea de către Fondul Monetar Internaţional a creditului de urgenţă pentru gestionarea situaţiei epidemiologice  provocate de COVID-19. Suma este echivalentul a 172,5 milioane drepturi speciale de tragere, ceea ce reprezintă 233,9 milioane de dolari.

Contactat de Moldova 1, expertul economic, Roman Chirca, a declarat că datorită majorării activelor, statul va avea instrumente suplimentare pentru menţinerea parietăţii valutare, dar şi o stabilitate economică pe termen mediu.

„Asta înseamnă că există instrumente suplimentare pentru menţinerea parietăţii valutare în parametrii actuali şi nu previne o eventuală presiune pe moneda naţională pentru o perioadă mai lungă. Ceea ce înseamnă că pe perioadă medie putem vorbi deja de o stabilitate a balanţei de plăţi cât şi a valutei naţionale”, a spus Roman Chirca.

Iar expertul economic, Veaceslav Ioniţă, este de părere că aceste rezervele îi permit Băncii Naţionale să relaxeze politica monetară.

„Ei deja au început acest proces. Le-a permis băncilor comerciale pentru populaţie mai întâi, apoi pentru agenţii economici să facă amânări de plată. De aceea, sperăm că pe segmentul creditelor noi vom depăşi mai uşor această criză. Asta înseamnă că Banca Naţională şi-a întărit capacitatea sa de intervenţie, poate menţine cursul valutar la parametrii pe care şi le propune”, a specificat Veaceslav Ioniţă.

BNM anunţă că va prezenta informaţii suplimentare despre factorii care au influenţat dinamica activelor oficiale de rezervă la sfârşitul săptămânii.

Comentarii