Republica Moldova va putea procura gaze din Grecia, Turcia şi România prin sistemul de gazoducte din Bulgaria
Republicii Moldova şi Bulgaria au semnat în cadrul unei ceremonii, un contract de acces şi transport al gazelor naturale prin intermediul reţelelor de transport de gaz ale „Bulgartransgaz". Documentul a fost semnat de către şefii întreprinderilor în prezenţa preşedinţilor Republicii Moldova şi Bulgariei.
„Salut semnarea contractului de colaborare între „Energocom” şi compania de transport al gazelor naturale „Bulgartransgaz”. Accesul la resurse alternative de energie ne va consolida independenţa energetică şi ne va ajuta să devenim mai rezilienţi în actuala criză”, a declarat Maia Sandu.
„În faţa marilor provocări nu doar în domeniul securităţii dar şi în economie, cauzate de întreruperea livrărilor de resurse energetice, creşterea preţurilor la resursele energetice şi a inflaţiei, putem face faţă încercărilor doar dacă lucrăm solidar. Contractul semnat azi este un pas important in domeniul acesta”, a declarat preşedintele Bulgariei Rumen Radev.
Contractul de acces şi transport al gazelor naturale prin intermediul reţelele de gazoducte din Bulgaria a fost semnat de către directorul executiv al „Bulgartransgaz” Vladimir Malinov şi directorul general interimar al „Energocom” Vadim Bînzari. Datorită acestui contract, prin sistemul de transport al gazelor din Bulgaria, Republica Moldova va putea primi gaze din Grecia, Turcia şi România.
„Bulgaria are succes in diversificarea surselor de gaze naturale prin construirea conexiunilor între sistemele de aprovizionare cu gaze în Bulgaria şi ţările vecine şi prin terminalele pentru gaze lichefiate. Ultima opţiune de procurare a gazelor lichefiate a redus de două ori preţul în Bulgaria. Astfel, putem selecta producători de gaze din toată lumea, reieşind din preţ şi siguranţa de livrări. Pe de altă parte, avem Gazoductul Transbalcanic care ani la rând a asigurat livrările de gaze de la nord la sud prin Republica Moldova. Prin revers, putem livra gaze de la sud la nord prin Grecia, Turcia şi România spre Republica Moldova. Prin semnarea acestui contract, întindem mâna Republicii Moldova şi poporului moldovenesc într-o situaţie grea. Este un exemplu de solidaritate şi abordare comună faţă de criză pentru a ajuta Republica Moldova să-şi diversifice resursele energetice. De asemenea înseamnă şi preţuri mai mici siguranţă în livrări”, a spus preşedintele Bulgariei.
Preşedintele Maia Sandu a menţionat că pentru ţara noastră contractul semnat înseamnă deschiderea tranzitului „pentru cantităţi pe care le vom putea obţine din altă parte şi pentru perioade când o să ne convină”. „Aceasta înseamnă să creăm posibilităţi tehnice aprovizionare din surse alternative, indiferent dacă vorbim despre ziua de mâine sau despre anul viitor”, a menţionat Maia Sandu.
La rândul său, Rumen Rudev a menţionat că prin gazoductul în cauză este posibilă tranzitarea de la sud spre nord a unei cantităţi de 15 miliarde de metri cubi de gaze anual.
„Separat, trei miliarde de metri cubi sunt destinate sistemului de interconectare dintre România şi Bulgaria. Republica Moldova va avea acces la gazul lichefiat din terminalele din Grecia şi Turcia. Republica Moldova poate negocia şi încheia contracte de livrare cu furnizorii de gaze, iar noi putem transporta aceste gaze”, a precizat preşedintele Bulgariei.
Comentarii